Aplicația care îmi spune când soțul meu întârzie

Pe un grup de Whatsup o mămică întreba puțin îngrijorată dacă pentru toți copiii nu sunt actualizate datele despre activitățile zilnice. Piticul meu cel răutăcios a sărit ca ars că ce vor oamenii ăștia să știe și când le face copilul caca. Apoi piticul meu stresat a început să lanseze săgeți otrăvite că poate ar trebui să mă intereseze și să știu mai multe și că sunt cam neglijentă. Acum vorbiți cu piticul cerebral care spune De ce oare avem nevoie să știm totul despre ce fac copiii noștri la grădiniță?

Informațiile pe care le primim în aplicația minune sunt cât a mâncat la fiecare masă, cât a dormit, ce activități a avut și când a venit și a plecat de la grădiniță, pe lângă poze, anunțuri, ieșiri și informații de interes general, cărora nu le pot nega utilitatea maximă.

Am încercat să mă gândesc la ce aș folosi informația de tip ”jurnal zilnic” și ce aș face fără ea.

Legat de mâncare: Un copil nemâncat poate fi un mic bistiloc, dar mă gândesc că ar spune că îi e foame sau când l-aș pune la masă ar mânca mai mult, deci informația că nu a mâncat supa sau gustarea nu mă ajută prea mult. Eventual îmi poate spune că nu îi place mâncare și să îi pun mai multe fructe pentru gustare? Dar dacă îi pun mai multe fructe și după aceea nu poate mânca masa de prânz căci e sătul atunci oare nu e mai rău? Ha…la naiba.

Legat de somn: Dacă nu doarme de prânz se vede rapid pe el după cât de agitat e seara și cum nu mai vrea poveste ci direct lapte și somn. Dacă a dormit și e în formă se vede când nu vrea să meargă la baie și trage de timp să se joace cât mai mult. Cred că mă descurc fără informația asta.

Legat de ora de plecat de la grădiniță: M-ar ajuta să văd dacă cine trebuia să îl ia a întârziat eventual, dar e o informație cu care nu am efectiv ce face. Pot calcula în funcție de când a plecat soțul meu de la birou și până a ajuns la grădiniță, dacă a apucat să intre și pe la Panemar sau nu și dacă trebuie să iau eu pâine sau nu. La asta nu m-am gândit până acum. Ca noroc cu piticul cerebral.

Bun, luate una câte una, nicio informație legată de programul zilnic nu ajută cu prea mult cât timp avem copilul și ne-am prins cum funcționează, eventual vine să ne confirme ce bănuiam.

În schimb ce ne dă aplicația prin accesul la multă informație este senzația că suntem în control. Dacă copilul doarme și mănâncă ne confirmă că se simte bine și am ales bine să îl ducem la acea grădiniță. Când vedem numele activităților avem liniștea că au un program clar, plin de structură și activitați diverse care le dau tot ce noi nu le-am putea da acasă și suntem OK că ne-am întors la serviciu.

Aplicația asta ne dă, în esență, două lucruri magice: liniște și certitudine atunci când navigăm prin hățișul temerilor neperfecțiunii noastre parentale. Ea ne poate spune că în tona de responsabilitate pe care ne-o pune societatea și parentingul pe umeri, măcar grădinița am ales-o bine și am bifat cu brio unul dintre sutele de “trebuie să” plasat undeva între ”trebuie să mânânce brocoli” și ”trebuie să petreacă cât mai mult timp cu tine”. Dar, mă scuzați, nu trebuie să, ci ar fi bine să dacă tot vorbim de parenting.

Pui de leu, nu altceva

Încercam să găsesc o explicație la lupta continuă de putere ce se duce în orice secundă în casa noastră.

Bun, explicația e simplă. Seamană leit cu acești pui de leu. E clar când asemarea e așa de evidentă că ei o să ajungă regii junglei, animale superbe, maiestuoase, cu sclave minunate care vânează pentru ei.

Ce e un pic de hârjoneală de la răsărit la apus când știu deja că așa arată viitorul?

City-break în patru

Mi-a fost tot timpul groază să merg în vacanțe cu copii în locuri unde ai ceva de văzut. Excursii gen city-break sau trasee montane mai lungi sau orice implică chestii cărora copiii nu le văd scopul, dar nouă ne plac.

Înainte să am copii, coboram de la ceva râpă și la urcare era o mămică pe un bolovan care fuma o țigară și îi zicea nervoasă fiicei ei de vreo 8 ani, citez: “Eu te-am adus în vacanță și tu mă fuți la cap oriunde mergem că tu nu mai poți?”. Cam de atunci am frica asta puternic implantată în mine. Dacă ajung și eu pe bolovanul ăla și nu am nici o țigară să îmi înec nervii? De ajuns acolo e super simplu și oricine are copii poate confirma.

Anul ăsta ne-am luat inima în dinți și am făcut trei bucăți de city-break-uri chiar reușite și am învățat niște chestii pe care nu mă lasă sufletul să nu vi le dau în ajutor. Țin să menționez că vorbesc despre una bucată băiat de aproape 9 ani, una bucată băiat de 4 ani și una bucată soț minunat și nemăsurabil în ani.

Bun, primul sfat: nu vă așteptați să fie la fel ca atunci când sunteți în doi. Lăsați arta, muzeele moderniste, mâncatul liniștit la terasă, umblatul 8 ore, admiratul fântânilor… O să fie timp mai încolo, dar cu copii ca ai mei, nu chiar acum.

Copiii mei au 2-3 zile de acomodare în spațiu când sunt mult mai agitați și își caută locul. În perioada asta parcă sunt bezmetici. Nu se ating de nicio jucărie pusă cu ei, ci transformă orice prostie în joc. De ex: un taburet puf rotund și plin de praf transformat în minge gigantică de jucat rugby. Să îi oprim din jocul ăsta a fost o luptă inutilă și consumatoare de energie aiurea.

Știind ce le place lor: mașini, trenuri, parcuri și dulciuri și știind care e rata de clacare la efort, undeva la 2-3 ore, ne-am organizat programul după ei. De ex: dimineața mergeam o oră să vedem ceva complet lipsit de interes pentru ei, după aceea făceam o pauză de dulce, după aceea mergeam la o chestie care le plăcea lor, la ieșire hopa un sandwich și o pauză, după care hai să ne dăm cu metroul un pic și ne mai oprim sa vedem ceva pentru noi care are și un parc lângă, după care un prânz târziu în ceva restaurant sau pub pe când nu mai aveau energie de distrus chestii.

Dacă știam că după masa vrem să tragem puțin de ei, atunci dimineața îi duceam undeva unde le plăcea lor și nu refuzam o amintire, un breloc sau o mașinuța de la magazinele puse foarte convenabil la ieșirea din orice muzeu.

Mai departe, ce am reușit cel mai greu a fost să nu îi lăsăm să ne strice buna dispoziție cu remarci de genul: Oh nu, nu iarăși afară sau De ce nu faceți niciodată ce vreau eu?

În rest, nimic special: am luat apartamente unde să putem găti noi și să nu ne stresam că dăm cereale pe jos, am luat bagaje puține și ei au avut fiecare un ghiozdan numai al lui să își ducă ce vrea, fiecare era responsabil la metrou să composteze biletul și nu am intrat in restaurante care au mâncare cu condime te galbene (cică nu e bună).

Ah, o chestie faină: nu le-am luat tehnologie deloc cu ei și uimitor se poate sta 3 ore pe avion să te scobești în nas și să povestești prostii.

Sper să vă fi inspirat să încercați o aventură.

Minimalism emoțional

Și dacă te saturi? Dacă te saturi să fii o doamnă sau să nu te cobori la nivelul ăla sau să fii tu mai bună sau să ai mai multă minte de atât?

Dacă pur și simplu te saturi ca unuia să i se scuze toate comportamentele aiurea și de la tine să se aștepte la mai mult? Mai mult bazat pe ce? De ce într-o zi de primăvară cineva se trezește că dacă în general te porți relativ rațional atunci ar trebui să te porți frumos tot timpul? Frumos adică cum? Adică a nu te lua de cineva care se poartă aiurea fără niciun motiv?

Mergând mai departe, să te porți de căcat pare a fi apanajul tolerat al unora, dar dacă tu te porți la fel atunci tu ai dezamăgit. Întoarce și celălat obraz maică și nu fă urât. Trebuie să ajutăm și să protejăm agresorul să nu se simtă prost. Tu poți mai mult și îți mulțumesc de înțelegere. Știi, nu toți sunt așa înțelegători ca tine.

Și dacă te saturi să poți mai mult. Ia dă-l în mă-sa de purtat mai mult. Tot e la modă minimalismul. Uite, ne purtăm mai puțin și așa dispar urgent și cei tolerați, căci vaii, cum te poți comporta așa?

Mi se pare câteodată că civilizația și bunul simț ne-au făcut niște sclavi bine dresați care cred că tâmpenia și lașitatea lor e semn de înțelepciune. Am zile în care așa mă satur de tâmpenia asta…și îi fix trântă…că oricum nu fac nimic.

10 și un pic, în Mercur retrograd

După postarea anterioară, care a fost ca trailerul unui film în care în 2 minute vezi toate fazele bune din film și te lași prostit că tot filmul are faze bune, după care mori de plictiseală la el, m-am gândit să vă spun și ce ar putea nenoroci ușor această alianță, dacă s-ar întâmpla în timp ce e Mercur retrograd:

  • cum e deschisă punga de cereale: frumos cu foarfeca ca să poți să dozezi corect cerealele sau ruptă de-a lungul pungii ca să îți curgă pe margine
  • cum e luat untul din cutie: în straturi subțiri și perfecte pe toată lungimea cutiei sau săpat barbar în cutie de sus în jos
  • cum sunt strânse hainele de la uscat: aranjate pe posesori sau mușuroi
  • dacă sunt udate și plantele de pe balcon sau doar cele din casă
  • dacă ușa de la dulapul de pe hol e lăsată deschisă sau închisă
  • dacă hainele purtate se strâng munte pe un scaun sau nu
  • dacă cuvertura de pe canapea e întinsă frumos sau lăsată șomoioc
  • dacă ușile la mașină sunt pline de sticle și șervețele sau nu
  • dacă în cutia de pâine este uitată pâine uscată
  • dacă cineva, și nu dau nume, își pune șosetele la spălat strânse frumos sau libere ca păsările cerului
  • dacă cineva, și din nou nu vreau să dau nume, se lăfăie în tot patul și fură pătura
  • dacă cineva murdărește covorul la o oră și 10 minute după ce s-a făcut curat
  • să continui?

Cred că aceleași probleme le aveau cu noi și mamele sau surorile noastre cât locuiam acasă. Cred că de aia am plecat de acasă, de fapt, că speram să găsim pe cineva care să mănânce untul la fel. Oare ăsta e de fapt secretul fericirii în cuplu? Să dai de cineva care să fie așa de orbit de tine de să nu vadă cât de îngălat ești?

10 și un pic

Eu și Soț, cunoscut pe aici ca Minunatul meu Soț, am reușit să bifăm a zecea aniversare.

Șansele ca această alianță să funcționeze pe termen lung nu erau prea mari. Ne cunoșteam de aproximativ 4 luni când am decis să ne căsătorim, veneam amândoi după o relație de durată sfârșită tragico-comic, veneam din lumi complet diferite și viitorul ne punea în față mari semne de întrebare.

Retrospectiv, căci am luat prânzul împreună în data cu pricina, ne-am dat seama că nu stăm rău deloc la cei zece anișori și paradoxal nu am reușit să ne certăm serios niciodată. Poate fi destul de penibil, dar cred că drăcenia asta funcționează pentru câteva motive:

Ne sprijinim reciproc, activ și asumat, nebuniile și pasiunile: el nu zice nimic când eu aduc acasă încă un teanc de cărți, eu nu zic nimic când el își mai ia un spray de curățat motocicleta.

Putem sta confortabil unul lângă altul fără să scoatem o vorbă făcând fiecare ce are chef, putem merge la concerte sau la petreceri singuri, fără să simțim nevoia de a-l târî pe celalat după el. Cumva ne respectăm individualitatea.

Verbalizăm ce ne dorim și nu așteptăm ca celălalt să se simtă sau să ghicească gândurile.

Fără să ne dăm seama, ne-am împărțit sferele de sarcini prin casă și suntem complici la a amâna făcutul curățeniei.

Ne completăm în raționalizare și simplificare atunci când celălalt o ia razna sau e prea stresat ca să mai vadă pădurea de copaci.

Peste asta se adaugă un kil se noroc și 10 grame de praf magic și puf a ieșit rețeta până la aniversarea asta.

Acuma însă începe distracția: criza vârstei de mijloc, boli tâmpite, copii la pubertate, riscul monotoniei, depozite de grăsime, coaie crețe…nu mai putem garanta nimic pentru următorii 10.

PS: ar mai fi de adăugat că eu arăt bine în galben și el în negru și culorile astea se asortează perfect!

Dicționar părintez-român

Pentru că tot ce e legat de cei mici devine mic și drăgălaș:

bubulică, bubișoară, bubuliță, bubuță, bubiță, bubuleață = umflătură a țesutului celular subcutanat sau bubă, în popor

căcuță, cachi, căcățel, căcărează, căchișor, căculeț, căchiță = treaba mare sau caca, în popor

mucișor, muculeț, mizerică, mucilic = secreție nazală sau muci, în popor

pempărsel, pempărsuț, pempi, scutecel = țesătură absorbantă pentru treaba mare și mică

pipilică, pipiluș, pipișor = treaba mică sau pipi, în popor

sălămior, sălămuț, cârnăcior, căniță, cărnuliță, pulpiță, pulpișoară, șunculiță, bănănuță, bănănioară, biscuițel, biscuituț, merișor, măruleț, piersicuță, pateuț, cartofior = preparat alimentar sau ceva de halit, în popor

țâță = lichid alb ultra hranitor sau lapte