Micile lucruri stupide care ar putea strica o duminică

Că micuțul s-a trezit la 6 fără 5 și după aia a adormit la loc, dar eu nu.

Că m-am pus la televizor și pe la 8 când adormeam eu, ei se trezeau cu toții.

Că mi-am ars pâinea prăjită.

Că mi-am văzut cearcănele în oglindă.

Că mi-am rupt o unghie.

Că am intrat în bazin și la 30 de secunde după mi-am dat seama că mă scăpă rău la baie.

Că am fost la baie cu doi copii după mine.

Că am luat o minge direct în nas.

Că nu mi-am găsit casca bună și m-a strâns groaznic aia pe care o aveam.

Că am dormit desculță și m-am trezit dârdâind de frig.

Că pizza a întârziat 18 de minute.

Că nu mai aveam ketchup.

Că am scobit dovleci și au sărit sâmburi și pe lampă.

Că s-a terminat mărarul pentru purceluși.

Că mi-a băgat micuțul un deget în ochi.

Că am încălzit laptele și l-am turnat pe jos pe tot.

Că nu am avut la cine striga că e laptele pe jos.

Că am topit niște paie în mașina de spălat vase.

Că soțul face car sharing cu cine știe ce blondă sexi.

Că am mâncat o clătită și mă doare stomacul de la ea.

Că s-a terminat pasta de dinți.

Că tocmai am auzit cel de-al 187-lea MAMAAA, pe ziua de azi.

Că mâine e luni.

….

Well, fuck them all. Mai am vreo 2 ore din duminică și tocmai o fac perfectă cu un vin.

Vă pup apăsat!

Un kurtos greu de uitat

De câtva timp am început să facem cu băiatul cel mare exerciții de independență, un pic mai târziu decât am fi vrut, dar măcar ne-am trezit și am început.

Ieri, l-am trimis la coadă la kurtos în Parcul mare și noi am plecat la locurile de joacă. I-am dat 14 lei și i-am zis că probabil va trebui să primească rest, dar nu știam exact cât.

După vreo 10 minute a apărut mândru ca un pepene cu kurtoșul lui. Nici dacă îl lăsa tac-su să se joace un an tancuri nu ar fi fost așa de fericit.

La un minut după apariția lui, am văzut alergând spre mine o fată cu 2 lei în mână. Mi-a zis că băiatul uitase restul și a fugit după el, în contextul în care parcul e în spatele gheretei, deci chiar a trebuit să se chinuie un pic să îl găsească pe amețitul corect.

Măi, eu am rămas așa de impresionată de nu vă imaginați pentru un gest atât de corect și neașteptat și totuși atât de firesc într-o lume normală la cap. Vă rog să nu mai dați banii pe prostii când mergeți în parc, ci să luați kurtos de la prima cabană de lângă cișmea și să zâmbiți oricărei fete care vinde acolo.

Mulțumesc mult! Köszönöm szépen!

Ce faci când te amuțește un țânc?

Azi, la școală, îl așteptam pe cel mare în curtea școlii și l-am dusnpe micuț să se dădea pe o hintă. A alergat la mine să mă pupe, eu fiind la un pas de hintă, și s-a întors repede la hintă ca să o găsească ocupată de o fetiță de vreo 10 ani. Sergiu a rămas blocat și a zis că era hinta lui. Fetița i-a răspuns că acum e a ei și să plece că nu îi plac picii.

Copilu s-a întors către mine și m-a întrebat de ce i-a luat fetița hinta. No? Ce să îi zic? I-am zis că poate nu e tocmai bine ce a făcut. Ea a plusat că nu îi plac ăia mici și să se care. I-am zis că acum câțiva ani era și ea la fel. Colega ei m-a pus la punct că dacă vorbesc despre ea și ea o să vorbească despre mine că e dreptul ei să riposteze.

Măi, eu m-am blocat.

Am pățit o fază similară, într-un parc, când niște băieți au spart sticle pe trotuarul pe care se dădeau copiii cu bicicletele și au ținut piept cu brio unei tanti care îi certa și le zicea să curețe.

No? Ce faci în cazurile astea? Cum vorbești cu ei ca să le arăți că nu e ok ce fac fără să devi un adult idiot și fără să le spui că sunt niște copii proști și răi? Că mie asta mi-a venit să îi zic fetei azi.

2 bucăți de hârtie igienică

Era cam 3 dimineața și pe întuneric m-am târât la baie, forțată de cana uriașă de apă băută înainte de culcare. Rup hârtia și îmi dau seama că ajunsesem la sfârșitul sulului. O rup în jumătate și las 2 bucățele lângă toaletă dacă cumva are nevoie și Soț.

Atunci m-am trezit de-a binelea. Să fie asta iubirea? Pe lângă vorbe mari și rețete complicate, să stea de fapt în asta iubirea? În gesturi mici, automate, în care te gândești și la celălalt la fel de natural cum te-ai gândit la tine? Să stea iubirea în ultimele două bucăți de hârtie igienică sau în ultima lingură de salată de vinete sau în a merge să iei tu pâine când îl vezi pe celălalt obosit sau în a pune automat două căni de ceai pe foc sau în a pune o pungă de gheață la frigider preventiv înainte de lecția celuilalt de motocicletă sau în a-i cumpăra și lui ceva când mergi să îți iei țoale, deși știi că nu are nevoie sau a o trimite la culcare și a culca tu copiii când vezi că ea e obosită, fără să spună vreun cuvânt sau să ascunzi ciocolata când ea zice că vrea să slăbească și să mănânci numai pe furiș?

Cred că de multe ori ne bazăm mai mult pe urechi decât pe ochi când măsurăm iubirea, dar cum toți suntem niște handicapați emoțional și nimeni nu ne învață ce să spunem și cum să spunem, de multe ori ni se pare că nu mai e nimic unde nu sunt multe cuvinte dulci. Neh, nicio declarație nu poate să mai bată două bucăți de hârtie igienică lăsate deoparte noaptea la ora 3. Asta e un fel de declarație supremă, spontană și plină de afecțiune pentru atunci când hormonii nu îți mai încing mintea.

Voi când știți că mai sunteți iubiți și după ce s-a ridicat vălul nebuniei și a început să se așeze praf prin casă?

A place beyond belief

Am fost în vacanță cu soră-mea. Au trecut vreo 10 ani de când am avut ultima vacanță împreună fără copii sau parteneri și parcă era vremea să ne purtăm iarăși ca doi copii tâmpiți.

Am știut așa: vrem să ne vedem, vrem să stăm cât mai mult afară și să ne mișcăm, nu vrem city breakuri, vrem să facem ceva ce nu facem în mod normal, vrem o locație unde să ajungem ușor și din România și din Franța și să ne coste cât mai puțin.

Am deschis Whatsup, Google maps, Google flights și Booking am închis ochii și degetul a căzut pe Eindhoven. O vacanță de dat cu bicicletele cu zero planuri făcute înainte.

Așa ne-am ales cu o cazare foarte faină într-un hostel cu camere de 2 persoane, într-un parc cu case pentru persoane cu probleme mentale, hotel folosit pentru integrare socială a pacienților, care erau angajați la hotel și ajutați să lucreze intr-un mediu cât mai propice. Nu râdeți!

Așa ne-am ales cu 2 biciclete fără viteze sau frâne șmechere Shimano, ci niște Pegasuri clasice și robuste.

Așa ne-am ales cu holbatul de seară la Fietsknoop, o aplicație numai în olandeză, care îți arată rutele de bicicletă și cu ea îți poți planifica foarte fain traseul din ziua următoare în timp ce cealaltă soră stă cu Google translate lângă.

Tot așa ne-am ales cu o discuție la micul dejun cu o belgiancă jucatoare de fotbal la echipa națională a Belgiei care ne-a recomandat o rezervație naturală incredibilă.

Ne-am ales și cu niște scoici delicioase ( să o căutați pe Lavinia pentru rețetă) și o seară făină la profu’ de mate din liceu ( să îl căutați pe Florin pentru povești de orice fel).

Nu în ultimul rând așa ne-am ales cu niște lecții importante despre mersul pe bicicletă câte 40 de km pe zi, pentru persoane verzi și spontane:

  1. Curul te doare numai în primele 2 zile.

  2. Fără pantaloni cu protecție sau pernă cu gel, o să ai o viață foarte grea.

  3. Chiloții tanga sau cu elastic pe margini sunt moarte.

  4. Epilat inghinal proaspăt înainte de maraton e o idee exotică.

  5. După două pahare de vin te crezi Batman pe bicicletă.

  6. Dacă ai picioare scurte și nu poți regla șaua, așteaptă-te să te doară umărul de la atâta frânat și sărit de pe bicicletă la semafor.

  7. Dacă pedalezi noaptea printr-un parc gol plin de umbre atingi viteze luminice.

  8. Bătrâneii care te întrec au biciclete cu baterie, nu te demoraliza.

  9. Nu-ți lua protecție cu tine, că după 40 de km de făcut sex cu șaua, nu mai ai chef de nicicun olandez înfocat.

  10. Dacă sora mai mare zice că e destul datul cu bicicleta și e timpul de văzut artă modernă, atunci așa faci.

  11. Îi așa de fain să ai o soră! Musai mergeți și vă cumpărați cel puțin una.

  12. O fost așa de bine! Olanda e incredibilă pentru bicicliști.

Robina de Hood

Eu nu știu să fac multe și nici nu îmi place să fac multe.

Îmi place să înot și o fac destul de decent. Pot lega fără efort patru lungimi de crawl într-o alunecare de un calm și un lin perfect corpului meu în timp ce mintea mea nu face altceva decât să caute mișcarea cea mai eficientă. Că mă întrec toți vitezomanii din bazin, nu mă prea impresionează. Eu sunt ca o pisică de mare, iar ei niște rechini. Pisicile sunt grozave, toată lumea știe.

Îmi place să trag cu arcul. Am arcul meu, un recurve de lemn ușor, sud-coreean. Are niște curbe line și o formă atât de naturală de odată luat în mână greu îl lași. Când nu am copii prin jur sau câteodată când simt că o iau razna, plec în pădure să trag cu arcul. E un exercițiu perfect de calm, nemișcare și concentrare. Dacă sunteți curioși, japonezii au o artă chiar a trasului cu arcul numită kyudo. Aici găsiți un mic intro: https://youtu.be/OA2EnemzBpk

Singura mea problemă e că sunt un arcaș undeva între slab și foarte slab și mai am enorm de învățat. Printre ce mai am de învățat e să nu mă omor la o tragere.

Ieri mi-am proptit ținta în deal și cum mi se părea că nu stă prea bine, mi-a venit ideea genială de a o sprijini de o ușă veche.

Mi se părea stabilă, dar am zis să încerc să trag o dată să văd că e ok. Pentru o dată iți pui protecție pe mână? Nu.. Evident. Și coarda a făcut șpang și mâna mea rotită incorect a luat-o din plin. Nu arată așa de rău, nu?

No biggie, nu-i prima dată. Mă apuc de tras. Respir, calibrez, trag. Săgețile zburau ca apucatele. Vreo jumătate se opresc în ușă și nu în țintă, vreun sfert atacă copacii din deal, iar restul ating grațios ținta în zona neagră.

Cum o parte dintre săgeți erau împlântate bine în ușă, mă proptesc cu un picior în ușă și trag zdravăn. Fiecare săgeată are în capătul în care stă pe coardă un cap de plastic ca un clește. Știți cam cât de tare doare să tragi cu toată forța o săgeată dintr-o ușă și capul din plastic să ți se oprească in picior? Cam așa de tare:

No biggie, am pățit și mai rele.

După vreo oră de antrenament periculos am reușit să pierd iremediabil o săgeată prin livadă. Acuma, când ai prunci, nu e prea bine să lași chestii ascuțite în calea lor căci oricând ar putea încerca să te omoare cu ele, așa că m-am apucat de căutat. Dau de nenorocită înfiptă bine în rădăcina unui copac și trag cu veselie, dar cu mare atenție la picioare. Săgeata iese, piciorele sunt întregi, fac un pas înapoi, alunec pe un măr și mă rostogolesc cu curu fix într-un desiș de urzici. Sorry, nu avem poze cu cur, dar asta chiar a durut.

Măi, dar nimic nu m-a supărat mai rău că mi-am rupt 4 săgeți. Big biggie. Am descoperit că dacă ricosează într-un măr se rup instant. Există o plasă specială de pus în spatele țintei care oprește săgeți, dar e scumpă ca naiba, așa că probabil o să mă mai risc un timp.

Trasul cu arcul e un sport foarte periculos! Când vedeți o țintă care arată binișor, să știți că în spatele ei stă un om vânăt și care a muncit tare pentru galbenele alea.

O găleată de Oau

Mă uit la ei de vreo oră cum mută pământ dintr-o movilă într-o găleată de apă. Știu că va trebui să arunc tot pământul la loc și să spăl găleată și nici că îmi pasă. Din când în când îi aud strigând-mă și încerc să nu răspund.

Îmi mut atenția spre soare și aștept apusul. Undeva un greiere cântă. Un țânțar îmi dă târcoale și zeci de muște îmbătate de mirosul merelor putrezite mă sâcâie cu zumzetul lor.

Mi-am luat găleata unde îmi strâng Oau-urile și am lăsat să cadă în ea momentul ăsta. De câteva luni strâng Oau-uri. Am o găleată pe care o port cu mine oriunde mă duc și de fiecare dată când simt că lumea se oprește în loc, iau momentul ăla și îl pun în găleata mea. Când o să închid ochii la 86 de ani, fix, o să strâng găleata asta la piept și o să mă arunc în neant.

Bădeni e un sat lângă Turda unde copiii se transformă în purcei. Autostrada e un drum care trece pe lângă Cheile Turzii de unde poți să vezi soarele apunând. Casa cu furnici din Alba e locul unde apa răcea asfaltul după o zi toridă. Terasa mamei e locul de unde se văd toate stelele. Pridvorul din Arieșeni e locul unde miroase a fân și cetină. Camera 202 e camera unde mi-am văzut prima dată copiii. Malul drept al Someșului e locul unde el a zis Vrei?. Bastonul bunicului e singurul care mai poartă urma mâinii lui. Parcul Babeș e locul unei epifanii de seară.

Niciunul nu e Bali sau India sau Vietnam sau Cambogia.

Oau-urile sunt peste tot, doar așteaptă să fie culese.

Tu ești acolo unde se termină intrebarea: Și ce vrei să vezi când o să privești înapoi la 86 de ani?.

Tu nu începi și nici nu te sfârșești într-un loc. Tu nu te regăsești într-un loc.

Tu ești acasă oriunde alegi să vezi și să culegi Oau-uri, în oricât banal și noroi ar sta ele.

Tu ești casa ta și poți străbate o lume întreagă pe o pătură, într-un deal, fără să te miști un centimetru.

Tu doar răspunde la întrebare.