Minimalism emoțional

Și dacă te saturi? Dacă te saturi să fii o doamnă sau să nu te cobori la nivelul ăla sau să fii tu mai bună sau să ai mai multă minte de atât?

Dacă pur și simplu te saturi ca unuia să i se scuze toate comportamentele aiurea și de la tine să se aștepte la mai mult? Mai mult bazat pe ce? De ce într-o zi de primăvară cineva se trezește că dacă în general te porți relativ rațional atunci ar trebui să te porți frumos tot timpul? Frumos adică cum? Adică a nu te lua de cineva care se poartă aiurea fără niciun motiv?

Mergând mai departe, să te porți de căcat pare a fi apanajul tolerat al unora, dar dacă tu te porți la fel atunci tu ai dezamăgit. Întoarce și celălat obraz maică și nu fă urât. Trebuie să ajutăm și să protejăm agresorul să nu se simtă prost. Tu poți mai mult și îți mulțumesc de înțelegere. Știi, nu toți sunt așa înțelegători ca tine.

Și dacă te saturi să poți mai mult. Ia dă-l în mă-sa de purtat mai mult. Tot e la modă minimalismul. Uite, ne purtăm mai puțin și așa dispar urgent și cei tolerați, căci vaii, cum te poți comporta așa?

Mi se pare câteodată că civilizația și bunul simț ne-au făcut niște sclavi bine dresați care cred că tâmpenia și lașitatea lor e semn de înțelepciune. Am zile în care așa mă satur de tâmpenia asta…și îi fix trântă…că oricum nu fac nimic.

10 și un pic, în Mercur retrograd

După postarea anterioară, care a fost ca trailerul unui film în care în 2 minute vezi toate fazele bune din film și te lași prostit că tot filmul are faze bune, după care mori de plictiseală la el, m-am gândit să vă spun și ce ar putea nenoroci ușor această alianță, dacă s-ar întâmpla în timp ce e Mercur retrograd:

  • cum e deschisă punga de cereale: frumos cu foarfeca ca să poți să dozezi corect cerealele sau ruptă de-a lungul pungii ca să îți curgă pe margine
  • cum e luat untul din cutie: în straturi subțiri și perfecte pe toată lungimea cutiei sau săpat barbar în cutie de sus în jos
  • cum sunt strânse hainele de la uscat: aranjate pe posesori sau mușuroi
  • dacă sunt udate și plantele de pe balcon sau doar cele din casă
  • dacă ușa de la dulapul de pe hol e lăsată deschisă sau închisă
  • dacă hainele purtate se strâng munte pe un scaun sau nu
  • dacă cuvertura de pe canapea e întinsă frumos sau lăsată șomoioc
  • dacă ușile la mașină sunt pline de sticle și șervețele sau nu
  • dacă în cutia de pâine este uitată pâine uscată
  • dacă cineva, și nu dau nume, își pune șosetele la spălat strânse frumos sau libere ca păsările cerului
  • dacă cineva, și din nou nu vreau să dau nume, se lăfăie în tot patul și fură pătura
  • dacă cineva murdărește covorul la o oră și 10 minute după ce s-a făcut curat
  • să continui?

Cred că aceleași probleme le aveau cu noi și mamele sau surorile noastre cât locuiam acasă. Cred că de aia am plecat de acasă, de fapt, că speram să găsim pe cineva care să mănânce untul la fel. Oare ăsta e de fapt secretul fericirii în cuplu? Să dai de cineva care să fie așa de orbit de tine de să nu vadă cât de îngălat ești?

10 și un pic

Eu și Soț, cunoscut pe aici ca Minunatul meu Soț, am reușit să bifăm a zecea aniversare.

Șansele ca această alianță să funcționeze pe termen lung nu erau prea mari. Ne cunoșteam de aproximativ 4 luni când am decis să ne căsătorim, veneam amândoi după o relație de durată sfârșită tragico-comic, veneam din lumi complet diferite și viitorul ne punea în față mari semne de întrebare.

Retrospectiv, căci am luat prânzul împreună în data cu pricina, ne-am dat seama că nu stăm rău deloc la cei zece anișori și paradoxal nu am reușit să ne certăm serios niciodată. Poate fi destul de penibil, dar cred că drăcenia asta funcționează pentru câteva motive:

Ne sprijinim reciproc, activ și asumat, nebuniile și pasiunile: el nu zice nimic când eu aduc acasă încă un teanc de cărți, eu nu zic nimic când el își mai ia un spray de curățat motocicleta.

Putem sta confortabil unul lângă altul fără să scoatem o vorbă făcând fiecare ce are chef, putem merge la concerte sau la petreceri singuri, fără să simțim nevoia de a-l târî pe celalat după el. Cumva ne respectăm individualitatea.

Verbalizăm ce ne dorim și nu așteptăm ca celălalt să se simtă sau să ghicească gândurile.

Fără să ne dăm seama, ne-am împărțit sferele de sarcini prin casă și suntem complici la a amâna făcutul curățeniei.

Ne completăm în raționalizare și simplificare atunci când celălalt o ia razna sau e prea stresat ca să mai vadă pădurea de copaci.

Peste asta se adaugă un kil se noroc și 10 grame de praf magic și puf a ieșit rețeta până la aniversarea asta.

Acuma însă începe distracția: criza vârstei de mijloc, boli tâmpite, copii la pubertate, riscul monotoniei, depozite de grăsime, coaie crețe…nu mai putem garanta nimic pentru următorii 10.

PS: ar mai fi de adăugat că eu arăt bine în galben și el în negru și culorile astea se asortează perfect!

Dicționar părintez-român

Pentru că tot ce e legat de cei mici devine mic și drăgălaș:

bubulică, bubișoară, bubuliță, bubuță, bubiță, bubuleață = umflătură a țesutului celular subcutanat sau bubă, în popor

căcuță, cachi, căcățel, căcărează, căchișor, căculeț, căchiță = treaba mare sau caca, în popor

mucișor, muculeț, mizerică, mucilic = secreție nazală sau muci, în popor

pempărsel, pempărsuț, pempi, scutecel = țesătură absorbantă pentru treaba mare și mică

pipilică, pipiluș, pipișor = treaba mică sau pipi, în popor

sălămior, sălămuț, cârnăcior, căniță, cărnuliță, pulpiță, pulpișoară, șunculiță, bănănuță, bănănioară, biscuițel, biscuituț, merișor, măruleț, piersicuță, pateuț, cartofior = preparat alimentar sau ceva de halit, în popor

țâță = lichid alb ultra hranitor sau lapte

Zâna Mucilica și aventurile ei la volan

Azi, la volan, pe când ascultam deja obișnuitul refren Ba da, Ba nu cu care începe orice ceartă în mașină, m-a lovit revelația: nu există niciunde un manual sau măcar un scurt îndrumar al scobitului în nas la volan, iar toată lumea e lăsată să învețe pe propia piele categoriile și capcanele mucilor. Nu mi se pare în regulă să ascundem o asemenea informație și m-am decis să las aici scris copiilor mei adevărul.

Toți oamenii pământului se scobesc în nas, iar 76% dintre ei și-au și mâncat mucii când erau copii. 63% din scobitorii în nas o fac la volan când sunt singuri în mașină, 27% nu au nicio inhibiție față de partener, iar 10% chiar se folosesc de ajutorul partenerului când din greșeală extrag un muc pacoste, așa cum o să vedeți mai jos..

Mucii care sunt minați la volan se împart în trei categorii:

  1. Mucul mic și cooperant e un muc micuț, de duritate medie spre mare care stă poziționat pe marginea nării. El se dezlipește ușor, creând satisfacție medie și poate fi aruncat rapid pe jos. Este perfect pentru o coadă scurtă la un giratoriu sau pentru un semafor care era deja roșu când ai ajuns la el. Ar merge și pentru o trecere de pietoni, dar e puțin riscant.

  2. Mucul de duritate ridicată, înfundat bine în nas necesită un timp mai mare de muncă. Este nevoie de mai multe rotiri ferme de deget până reușiți să îl prindeți și să îl trageți afară. E indicat pentru o coadă lungă, de gen coloană la mersul spre casă. Câteodată până și stăpânul lui rămâne mirat de lungimea zăcământului, de robustețea combinată cu finețe și de adevărata operă de artă a propriului nas, așa că se joacă un pic cu el mângâindu-l și apoi modelându-l într-o bilă frumoasă înainte să îl arunce spre groapa pierzaniei mucilor numită de profani Covorașul față stânga, unde Zâna Mucilica lasă o învelitoare de Sugus pentru fiecare muc rătăcit.

  3. Mucul păcătos e mucul care începe tare, dar pe cât tragi de el devine tot mai lung și mai apos. Acest muc e diavolul mucilor scobiți dacă nu aveți un șervețel sau foarte mult timp de frământat până să se ia complet de pe degete și să se poate dezlipi fără a murdări volanul. Din cauza acestor muci diavol e recomandat să ai tot timpul în ușa din stânga un șervețel. În medie un șervețel bun poate suporta pe o față 3 muci diavoli înainte de a trebui înlocuit.

Sper să vă fie util acest mic compendiu și nu uitați să verificați tot timpul scurt stânga și drepta înainte de a vă lansa în activități recreative. Pentru cei care țin la imaginea lor, verificați și sus camerele de monitorizat trafic și încercați tot timpul să nu fiți primii la semafor.

Să aveți drumuri productive!

Murakami, excelul și universul

Lucram concentrată pe un excel și ridicam o formulă la nivelul de o operă de artă corporatistă când aud un plânset în hohote. Mă opresc și ciuluesc urechile. Părea că vine dinspre geam. Mă ridic, mă uit, nu se vedea nimeni în părculeț.

Mă întorc la excelul meu când hohotul de plâns se aude iarași puternic. Mă rotesc cu scaunul ca să întind urechea bună spre geam. Ochii îmi pică peste bibliotecă și peste un raft cu Murakami. Mă ridic, mă uit mai atentă în parc, dar tot nimic. Murakami, nu te juca cu mine prostii din ale tale, că știu că nu e nimic real din ce scrii tu, nici chiar Comandorul.

Mă întorc la scris, dar hototul răbufnește iarăși. Oare excelul plânge? Plec spre bucătărie să iau niște apă, convinsă că nu o să mai pot lucra nimic. În bucătărie plânsul se auzea mai puternic. Mă ridic pe vârfuri să ajung cu vederea banca de sub liliac, cea mai ferită de turnul meu de observație.

Un băiat și o fată, îmbrățișați. El se cutremura plângând, ea, cu fața roșie și umflată, îl strângea în brațe. Am lăsat ușor perdeaua ca să nu mă vadă și am rămas pironită cu ochii la ei. Un mic univers se dărâma sub ochii mei. O lume întreaga era înghițită de neant, acolo în fața mea. O gaură neagră uriașă, numită Despărțire, tocmai atrăgea prin puterea ei gravitațională gigantică fir cu fir lumea de săruturi, lumea de mângâieri, lumea de cadouri, lumea de plimbat de mână, lumea de certuri, lumea de sms-uri, lumea de promisiuni prostești, lumea de plușuri și toate lumile care formau galaxia lor. Puf au intrat toate prin nesătula gaură neagră și puf s-au trezit într-un univers nou la milioane de ani distanță transformate în lumea de suferință, lumea de plâns, lumea de supărare, lumea de ură și apoi lumea de alternative.

Și voi ați putea lucra la un excel când universul se reconfigurează în fața voastră? Aveam în față pe fucking Stâlpii Creației, cum să termin excelul ăsta la timp?

Poveștile care nu se mai lăsau spuse

Era o capcană în a vizita tot mai des librăria și în a citi tot mai mult și eu am picat în ea. Poveștile mele deveneau tot mai mici și mai nesemnificative față de cărțile alea. Poveștile mele, de care eu eram așa de încântată, deveneau pe zi ce trece tot mai mici și într-o zi nu s-au mai lăsat spuse. Oricât stăteam în fața tastaturii, niciun cuvânt nu se mai lăsa scris. Eram un om fără povești. Puteam vorbi ore în șir despre poveștile altora pe care eu nu le-aș fi putut scrie niciodată. Atunci mi s-a părut fără sens să le mai spun. Pentru prima dată după aproape 4 ani nu mai avea sens.

Poveștile mele nu se mai lăsau spuse. Ele voiau să fie palpitante ca ale unui Zafon sau profunde ca ale unei Aminatta sau misterioase ca ale unui Murakami. Precum deveneau mai mici, mă trăgeau cu ele și eu mă făceam tot mai mică și degetele mele erau tot mai mici și mai slabe și nu mai puteau să apase tastele.

Poveștile mele nu mă mai lasă să spun povești. Nu le pasă nici de distracția voastră, nici de regăsirea voastră și nici nu le doare în cur de nevoia mea de a le spune. Au reușit să mă reducă la tăcere.

No..dacă ați întrebat, eu v-am povestit. V-aș zice mai multe, dar nu mă lasă încă, mai stați un pic la pândă, poate poate îmi dau drumul.