Exerciții de independență

Am ajuns acasă târziu cu micuțul mârâit de parcă i se încaseră toate corăbiile. Printre urlete se auzea numai Lăticc. Vreau lătiiccc. Deschid frigiderul în căutarea vindecării și ochii mi se blochează disperați pe ușă. Nu aveam lătic. Deloc. Micul se prăbușește la podea urlând cu jale.

Marele apare, evaluează situația și aruncă un nonșalant Mă duc eu la Profi să îi iau lapte.

Lapte? Profi? La 3 străzi distanță? Unde nu ai fost niciodată singur? Copilul ăsta e sigur? Dacă se pierde? Dacă nu e atent la mașini? Nu știe încă nici să își facă șireturile. Oare nu îl fură cineva? Lasă teama și profită de moment, Ruxandro!

L-am instruit cu vorbitul cu străini, i-am dat bani să își ia și lui ceva, am făcut cruce cu limba în cerul gurii și dus a fost.

15 minute am stat ca o proastă în geam și numa nu venea. Panica se ridica ușor și pe când încercam să fac pe dura aud copilu deschizând ușa.

Măi, a apărut într-o veselie și mândrie cum nu l-am mai văzut decât o dată în viață, după ce s-a dat pe un derdeluș gigantic. Dacă ar fi fost un pepene ar fi plesnit în soare.

Eu…poate sunt o proastă panicată, dar îi iau un ceas cu GPS și de acuma să facă bine să își miște curul zilnic după pâine că e băiat independent.

Voi? Faceți exerciții de independență cu prunci de asfalt de 7 ani?

Nu îți zic

Nu îți zic când se uită la tine în rochie albă ce o să urmeze. Te copleșesc cu laude și urări de fericire, dar nu îți zice nimeni.

Nu îți zic cum o să i se schimbe fața cu timpul. Nu îți zic cum rămâi fără povești. Nu îți zic cum o să tremuri pe coridoare lângă o sală de operații. Nu îți zic cum o să vezi că obosește. Nu îți zic cum o să adoarmă lângă tine la televizor. Nu îți zic cum o să îi albească barba. Nu îți zic cum o să îi aduci medicamente la pat și cum o să îi schimbi compresa. Nu îți zic cum o să vezi cum ce nu îți place devine tot mai enervant. Nu îți zic cum o să încetinească. Nu îți zic cum o să ai zile în care nu o să îl suporți. Nu îți zic cum o să te uiți la poze și o să te întrebi dacă nu ai greșit. Nu îți zic cum o să cauți fața cunoscută după un chip de riduri. Nu îți zic cum ochii o să te lase și o să te enerveze că depinzi de ai lui. Nu îți zic cum o să îl iubești dimineața și o să îl urăști la prânz.

Te prostesc.

Se bucură că ți-ai luat pe cineva și nu ai rămas singură. Se bucură că o să ai cu cine face copii, care apoi o să plece, dar o să te lase tot cu el nu singură. Se bucură că o să ai pe cineva la greu, dar nimeni nu îți zice cum o să stai la marginea unei movile și o să plângi ca proasta după omul tău ca după un vis care credeai că nu se va sfârși, deși răsăritul îți bătea de mult în pleoape.

Eu nu o să te mint. Iubitule, o să port camelii galbene la rever și o să aprind o țigară pentru tine, iar doliu nu o să port nici măcar un sfert de zi. Îți zic. Să știi. Până la 86 te îngrop eu, după aia… ești pe riscul tău.

Copilul verde

Stăteam eu cu minuntul meu soț mână în mână, visători, fumoși și naivi și ne-am zis Ce ar fi să creștem copilul ăsta cât mai verde?. Și a sunat bine. Copilul verde a dat un picior în burtă și a aprobat calea ce i-o așterneam. 

Peste doar 4 ani, stăteam eu cu minunatul meu soț mână în mână, visători, frumoși, cu cearcăne nesimțite, dar fericiți și ne-am zis Ce ar fi să creștemm și copilul ăsta cât mai verde, doar uite ce bine ne-a ieșit primul. Și a sunat bine și asta. Copilul verde a tras un pârț și a aprobat calea ce i se așternea.

Peste doar 3 ani, în casa noastră verde, cu copii relaxați, crescuți verde, fără inhibiții și rușine se pot auzi următoarele:

Mamiii, vine atacul puțelor!
Mama, de ce frate-mi-o are puța așa mică?
Mamaa, uite ce puță gigantică am!
Mami, am niște biluțe aici, dar fug de mine. Le prinzi tu?
Mamaaaa, uite, mi-a crescut un fir de păr pe puță.
Mamiii, hai să vezi! Facem pișu în X.
Mama! Frate-mi-o mă trage de puță!

…….

Poate când ne gândeam la verde, nu ne gândeam la chiar așa de verde. Acuma ce să le facem? Îi lăsăm așa sau îi trimitem la pension?

Ceva sfaturi de la părinți de băieți mai experimentați?

16 galbeni mititei

De vreo cinci ani mi-am luat 16 galbeni mititei pe care i-am iubit așa de mult că i-am dus cu mine peste tot și le-am ținut de cald când le era frig și le-am dat să pape când le era foame și le-am dat să pape când le era greu și le-am dat să pape când erau supărați și  le-am dat să pape când le venea să plângă și le-am dat să pape și când erau veseli.

Cam așa arată un galben mititel:

No, acuma v-ați șocat. Vă puteți imagina cum arată 16 galbeni mititei? Eu nu mi-am dat seama până nu m-au părăsit. Sunt enorm de mari și de grei.

Acum 5 luni intram în cabinetul doctoriței mele de familie, obosită, cu mici crize de panică, șchiopătând crunt de la o durere de șold care nu mai pleca, cu analizele la zi și vorbind despre teama de infarct și de cancer, moștenirile mele de familie. Doctorița mi-a zâmbit și mi-a explicat că riscul de diabet îmi e mult mai mare față de cele două. Diabet?


Adică ceva ce nu mă va omorî direct ci cătinel și perfid? Fuck me. Pe bune? Am luat dieta prescrisă și am plecat să îmi comand un tort de ziua mea.
Ca veterană a dietelor de toate felurile, știam că nimic nu va funcționa dacă nu pot să lucrez la capul meu.

Mi-am făcut temele și mi-am căutat rețete magice:

  1. Documentarul BBC – What’s the right diet for you m-a fascinat, iar partea despre încălcarea dietei mi-a schimbat complet percepția asupra micilor erori din care nu te mai poți opri până nu crăpi. Calci strâmb, vina își face treaba de a-ți spune că nici de data asta nu o să reușești și înapoi pe spirală în cercul vicios. Creierul tău e atât de disperat după viața lui confortabilă că face orice să te saboteze, inclusiv să te facă el însuți să te simți ca ultimul ratat. Deci așa funcționa? Okk, fuck off! Noua regulă: zero vină pentru un călcat strâmb. Eu merg mai departe.
  2. Prietena mea super psiholog care m-a întrebat de ce vreau eu să slăbesc și eu i-am dat cu sănătate și mobilitate și viață mai bună, mi-a vorbit înapoi cum mi-ar vorbi creierul meu care mi-ar spune: tu te-ai tâmpit? Nu o ducem noi bine așa cum suntem? Diabet? Ce-i prostia asta? Cum arată? Când?. Ea m-a făcut să văd că eu nu am un De ce care să mă facă să închid frigiderul. După multe chinuri am produs un De ce de o banalitate cruntă, dar perfect pentru mine. Voiam să fiu sexi și să îmi pot cumpăra rochii faine. Atâta tot. Simplu, foarte foarte simplu, satisfăcător pentru creier, ușor de imaginat și tangibil. Apoi, o ancoră mentală în asta și puf.
  3. Articolul despre cele doua sisteme de control din capul nostru e o bucățică dintr-o carte care m-a convins că dacă vreau să am o șansă să reușesc, atunci trebuie să încerc când sistemul meu de control e cel mai bun, adică când nu e stresat. Așa că am început dieta în vacanță, cu copiii trimiși la bunici și în paralel am lucrat activ la a-mi schimba relaționarea la muncă.
  4. Cu speech-ul lui Mel Robbins am numărat în cap până la 5 și am zis la final Azi, nu. Poate mâine. O să rezistăm numai azi.

 

De aici am urmat pas cu pas ce eu am perceput ca lupta mea cu șeful de la butoane și nu cu stomacul sau cu frigiderul.

Doctorița mea drăguță m-a învățat chestii care habar nu aveam că există, de exemplu că prima dată îți mănânci salata și după aia proteinele și că înainte de un fruct să mănânc un pumn de semințe și m-a susținut lunar cu un ochi blând și cu altul critic, dar gata oricând să îmi explice cum funcționează ceva din corpul meu.

Cred că nu am ținut dieta perfectă, nu am avut motivația perfectă, nu am găsit mijloacele perfecte, ci am găsit momentul perfect pentru ca toate să lucreze împreună. Asta e concluzia mea. Totul a ținut de un moment în care am reușit să îl păcălesc pe șefu de la butoane că așa ne va fi mai bine. Putea fi la fel de bine peste 4 ani sau acum 10 ani sau deloc.

No, știți ce gust are cafeaua neagră, fără zahăr, fără lapte? Divin! Durează numai vreo 2 luni până nu ți se mai preling dimineața în ea lacrimile de dor de zahăr și după aia e perfectă.

Feminista nu face sarmale

Feminista nu face sarmale. Nici ciorbă de perișoare. Și nici nu stă sâmbătă seara acasă la un film cu un el, ci merge în club cu fetele pentru că ea e într-un Open relationship și nu se leagă la cap cu nimeni.

Tu ai înnebunit să vrei să stai acasă doi ani să îți crești copilul? Dar tu îți dai seama cum va stagna cariera ta, ba mai rău, cum se va duce în jos, cum te deprofesionalizezi? Șocant că o tipă așa deșteaptă ca tine să se lase așa să decadă.

Nu văd nicio diferență între feminismul de tipul ăsta și cum ne vorbeau străbunicii că locul nostru e la cratiță. Ambele îți zic ce să faci, chiar dacă e împotriva a ce vrei tu. Parcă feminismul era cu egalitate în drepturi și libertate de a alege să faci fix ce vrei cu viața ta.

Dacă te face mega fericită să coci plăcintă cu mere sau să dai cu aspiratorul sau să joci fotbal sau să muți munții la lucru și o faci de plăcerea ta și nu de regula lumii, fă-o soro și nu mai asculta toate prostiile aruncate de niște triste ființe care cred că sunt încarnarea Xenei și orice plăcere casnică e o rătăcire împotriva libertății femeii.

Pace și iubire! Și sarmale!

Mic ajutor pentru viitorii tătici

Înainte să rămân însărcinată cu pruncul numărul unu am citit tot felul de articole și cărți despre ce înseamnă aventura asta. Nu zicea niciunde că să faci un copil e ca și cum ți-ai face un tatuaj pe față ( nu eu am zis-o ci o tipă mai sexi https://www.goodreads.com/quotes/32091-having-a-baby-is-like-getting-a-tattoo-on-your), dar tot am fost pregătită puțin pentru haosul emoțional ce va urma. Soțul meu în schimb a fost ca lovit de tren.

Așa că, drag viitor tătic ia loc și citește:

  • Erai iubit și apreciat și lumina ochilor? Erai, e bun timpul verbal. Ia-ți tai-tai temporar de la poziția de ființă adorată și pregătește-te de poziția de ființă abuzată.
  • Aveai idei bune și pragmatice de genul: Să o sunăm pe mama să o întrebăm ce să facem? Nuuuu. Astea se cheamă idei proaste. Idei care nu se dau, eventual se maschează sub mesaje subliminale de genul Oare mamele noastre cum făceau chestia asta? Trebuie să le fi fost greu. După aia mucles și aștepți ca ideea să înflorească.
  • Normalitatea nu mai e normalitate. Iraționalul și oboseala sunt noua normalitate. Nu e nimic anapoda ca după o săptămână de colici și urlete când în sfârșit piticania doarme, ea să alegă să își facă unghiile și apoi să se enerveze când acea chestie se trezește brusc și îi strică oja. Sau când e ruptă de oboseală și stoarsă de nervi să decidă că ar mânca o prăjitură diplomat făcută de mâna ei.
  • Farmacista din cartier o să devină probabil prietena ta cea mai bună, căci o să cumperi de la supozitoare, la tampoane, la cinci termomentre, la uleiuri esențiale, la picături pentru otită, la pompe pentru lapte, la plasturi pentru ragadă și la cremă pentru funduri opărite. Cred că ajungi să mergi mai des la farmacie decât după pâine.
  • Neștiutor și neînțelegător. Astea sunt noile tale etichete. Nu știi cum e să naști și nu știi nimic din ce simte copilul căci nu ai conexiunea aia specială cu el ca să îl poți înțelege.
  • Cacaul din pampers se studiază atent, nu se strâmbă nasul la el mai ales când mama vine să te consulte dacă e ok culoarea.
  • Draga mea, liniștește-te, poate că exagerezi e în top 3 cele mai mari prostii pe care le poți spune. Celelalte două sunt: Te rog eu nu mai plânge! și Stai liniștită, o să se descurce și cu o puță mică.

Poate cel mai bine ar fi să îți pui șorțul, să cureți bucătăria, să speli vasele, să duci gunoiul și să scoți copilul la plimbare. Și toate în tăcere. Maximă. Și fără să te plângi că ești obosit și că ai avut o zi grea. Totul va fi fucked up. Cel puțin 6 luni. Păcat să ai alte așteptări și filme fericite cu viața de familie. Alea sunt numai pe Facebook și Instagram, în pozele cu copii în coșuri făcute la fix 6 săptămâni.

O să fie nasol, dar sigur o să reziști. Ești bărbat și ești de fier. Hai șu, pleacă la ora de puericultură să afli cum se dilată colul și ce o să vezi în sala de naștere.

Curățenia de toamnă

Dragilor și dragelor, am făcut o curățenie de sfârșit de octombrie numai bună pentru a face lucurile mai clare.

Voi vă împărțiți în cei puțini și grozavi care citiți chestii de management și cei mulți și adorabili care citiți chestii de zi cu zi. Așa că v-am separat printr-un nou proiect.

De azi găsiți în casă nouă chestii de management. Salutați bebelușul și haidați la botez:  https://management1on1.wordpress.com/

Casa veche rămâne în picioare, nu vă faceți iluzii că scăpați așa ușor, doar o să mai stea un pic suspendată într-un moment de totală neinspirație.

Vă pup apăsat!