Post trist și cu înjurături

Mă așez obosită pe marginea patului și îmi dau jos încet șoseta dreaptă. Doamne cât e de murdară. Mă ridic să o duc la coșul de rufe și spatele mă înțeapă, nesimțit, aducându-mi aminte că l-am ținut pe micuț prea mult în brațe. Micuțul nu mai e micuț. Tocmai sărbătorise un nou an achiziționat în grabă, printre bunici, nași și fini, în haosul caracteristic famililor cu copii.

Cu o săptămână înainte, printre unchi, mătuși, verișori și necunoscuți, îl petreceam pentru ultima dată pe unchiul lui. Ce straniu. Ce succesiune, sufocant de rapidă, de dealuri și văi prin care fugi de tristețe cu sufletul la gură sau fugi spre bucurie cu mintea căutând flămândă să uite că și ea trece.

La naiba cu toate. Îmi trag jos șoseta stângă și aud iarăși o voce de săptămâna trecută, urlând cu disperare: Ce se întâmplă măi? Se duc ai noștri. Pizda mă-sii. Și ce să facem?

Respir și las furia să plece.

Aud râsete de copii. M-am decis. Mâine o să fie o zi bună, iar pentru asta trebuie numai să găsesc doza perfectă de analgezice pentru mâine dimineață și cantitatea perfectă de vișinată din seara asta.

Numai de aș și găsi vișinata. Soooțț! Ai băut tu vișinata? Pizda mă-sii de treabă! Scuze, Sooțț.

One thought on “Post trist și cu înjurături

  1. Pingback: Să ne înțelegem o treabă – Ruxandra Banici Blog

Comments are closed.