Ultimul Ioan

Bunicul făcea în unele dimineți un munte de pâine în ou. Te trezeai dimineața în miros dulce de pâine prăjită și în miros înecăcios de ulei prăjit. Știa să taie franzela în felii de grosimea perfectă, ca după prăjire, pâinea să nu fie nici uscată și nici necoaptă la mijloc. Iubeam diminețile alea, iar mirosul de pâine în ou îmi aduce un zâmbet dulce pe buze și acum. Bunicul a fost primul Ioan pe care l-am cunoscut și care mi-a vrăjit copilăria cu o iubire caldă și egal iubitoare de dulciuri.

Unchiulețu avea povești magice despre China și despre Africa și despre o mie de locuri și de străzi necunoscute mie din București. Știam mai multe despre translatorul lui din China decât despre vecinii lui de bloc. De Crăciun, când se tăia porcul, apărea în ușa bucătăriei cu un zâmbet cât toată fața, dar cu o privire încruntată și striga: În casa asta nu dă nimeni de băut? A doua zi, apărea pe la amiaz, pe când toată bucătăria era înghițită de forfota de făcut cozonaci și se tânguia încet că îl cam doare capul. Îmi zicea Ruxăndrica și mă lua de după umăr ca să îmi mai povestească ceva despre un gutui sau o glicină. Unchiulețul a fost al doilea Ioan pe care l-am cunoscut și care mi-a vrăjit copilăria cu voia lui bună și cu răbdarea infinită de a explica orice.

Băiatul cel mic e o veselie cu ochi și o ființă mică cu un râs care umple casa și îi zguduie fiecare milimetru de piele. El este al treilea Ioan. De miercurea trecută, de când căcatul ăsta de cancer ne-a lovit iarăși, micuțul a devenit ultimul Ioan din neamul lui Bărbănțan. Mă uit la el și sper să crească bucătar pasionat ca primul Ioan și iubit și blând ca al doilea Ioan și mai sper să reușim să îi facem copilăria plină de magia bunicilor și a unchilor și a mătușilor și a verișorilor, așa cum niște oameni dragi mi-au făcut-o mie.

2 thoughts on “Ultimul Ioan

Comments are closed.