Jurnal de voluntar amator – Episodul cu soare

Cioc, cioc, am ciocănit și azi pământul la Pădurea Transilvania 5.0. Plantarea numărul 4 pentru prunc și 5 pentru mine și absolut cea mai faină și cea mai grea. Fiecare plantare are un episod aici pe blog, dacă sunteți curioși de cum au decurs ostilitățile de-a lungul anilor, luați de citiți: 123, 4.

Am avut vreme incredibilă, am stat pe lângă niște puști foarte faini și puternici, am avut un responsabil de parcelă organizat și pragmatic, am avut croissante bune la noi, am avut o șopârlă în vizită și am făcut echipă faină cu Andreea și pruncul meu cel grozav.

Mă gândeam să vă zic de ce facem asta și de ce nu ne lăsăm încă de treabă, pe lângă motivul evident de a da ceva înapoi pădurii în schimbul a tot ce îi luam:

  1. activitatea asta e a mea și a lui. Suntem o echipă, eu cu el și el cu mine. Eu sap groapa, el pune puietul și îl acoperă cu pământ, eu bătătoresc, el mai pune pământ, eu plec la următoarea groapă, el mai meșterește ceva.
  2. an de an învățăm cum să fim mai pregătiți ca să rezistăm mai mult. Am ajuns la formula magică de: 2 Snickers, 2 Croissante cu ciocolată și o pungă de chipsuri. Așa, copilul funcționează cele mai multe ore fără să se dea bătut. Pentru el e un mic maraton și când se vede lucrând cot la cot cu adulți se simte mare.
  3. an de an prinde mai mult curaj. Merge să ia puieți sau apă sau împrumută de la alții o sapă. Deși pare nimic, pentru el e un efort destul de mare să vorbească cu necunoscuți sau să ceară lucruri, așa că azi când a plecat cu o tanti să strângă pungi goale rămase de la sticlele de apă a fost mare lucru.
  4. an de an îl văd mai implicat și mai puternic. Anul ăsta nu s-a lăsat până nu a săpat el cap-coadă câteva gropi și credeți-mă că nu a fost ușor deloc.
  5. anul ăsta l-am simțit plin de mândrie că el știe deja cum se plantează un copac și nu mai are nevoie să asculte instrucțiunile. L-am pus să le asculte totuși și a constatat, tot mândru, că nu știa o chestie și că a mai învățat ceva.
  6. nu are nimic de câștigat din munca asta. Absolut nimic, în afară de o brățară, dar stă și povestește cum în timp acolo o să se mute căprioare și veverițe și iepuri și că poate o să le placă, deci învață să dea ceva din care nu are niciun câștig.
  7. învață că natura trebuie îngrijită și că are o datorie de a nu-și bate joc de ea și nici de munca pe care o face. Povestea asta cu grija o înțelege mai bine când se chinuie să planteze căt poate el de corect un puiet pentru ca să nu fie smuls la prima ploaie zdravănă sau sufocat de iarbă.
  8. a zis că îi place.

Mă gândeam să vă mai rog doar să luați poveștile astea ca posibilă inspirație și atâta tot. Eu, vă pupez și mă duc să îmi pun un pic de gheață pe mână, căci eu tot nu învâț să nu mă țin de sapa aia ca de viața mea. 😉