O declarație în celofan

Pe la ora 16 sună telefonul. Fostul proprietar de la țară ne spunea că l-au sunat din sat că ne curge apa groaznic în curte. Probabil că se crăpase un robinet.

Minunatul soț plecat, eu depășită de situație. Reușesc să vorbesc cu vecina, îmi spune că o să cheme ea instalatorul satului.

Ca prin minune dau de oamenii ăștia care m-au ajutat și în 30 de minute rezolv problema. După aia am stat încă 30 de minute la povești cu vecinii, pentru că mi-am dat seama că pot rezolva orice, direct în sat, dacă îmi fac destule relații și vorbesc cu destui oameni. Practic, știau tot ce se întâmplă la noi în curte. Când venim, când plecăm, ce am plantat, cum ne-am uitat la cer și încă o dată îmi validam învățătura anului trecut, cea legată de relațiile umane.

Soarele apunea pe când m-am întors spre casă. Singură în mașină, cu un cântec absurd pe fundal, mi-am scos sandwich-ul pus de mama.

Pâine, caș, castravete. Mie nu îmi place cașul. Pâinea era groaznic de dulceagă. Totuși, sandwich-ul era divin pentru că venea fix la momentul potrivit.

Acolo, în mijlocul autostăzii, mi-am dat seama că sandwich-ul ăsta e limbajul iubirii de mamă. Un mic te iubesc spus stângaci și timid de un părinte care a crescut în generația în care nu au învățat de mici cum sună un te iubesc părintesc și nici nu au învățat cum să spună propriului copil că îl iubesc.

Și eu pe tine, mama 😉 (de la generația care își tocește copiii cu te iubescuri și cu pupe)

Dă-ți cu parerea

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.