Poveștile nespuse ale unui blat de bucătărie

O ea, ușor blondă, ușor obosită după o zi lungă, încă în rochia de serviciu, dar absolut minunată.

Un el, ușor grizonat, ușor obosit după o zi lungă, încă în hainele de serviciu, dar incredibil de sexi.

Un blat de bucătărie, ușor plin de firmituri, ușor necurățat, dar plin de mâncăruri ușoare și reci, potrivite pentru o cină.

Tăcere. Ambii stau în picioare lângă blat. Fiecare ciugulește ceva. Din când în când se mișcă de pe un picior pe altul.

Ea rupe tăcerea: Auzi, ție îți e dor de copii?

El înghite încet și răspunde: Nu. Ție?

Ea se uitâ rușinată în jos și răspunde timid: Nu încă.

Tăcere. Ea mai scoate un avocado din frigider. El îi întinde cuțitul ca să nu mai murdărească încă unul.

Ea îi spune: Auzi, oare nu o putem suna pe mama ta să îi mai țină o săptămâna?

El râde.

Ea nu.

El răspunde: Dacă nu ne e dor de ei nici săptămâna viitoare atunci suntem părinți denaturați?

Ea râde. Își toarnă un pahar cu apă și pornește espresorul.

Stă un pic pe gânduri: Auzi, eu plec să îmi iau niște cărți și o pereche de pantofi și după aia promit că o să îmi fie dor de ei un pic mai tare.

El râde: Perfect, eu plec la sală.