Adevărul dintre Facebook și banca din parc

Deschizi social media și sar asupra ta poze de familii fericite, copii frumoși făcând lucruri brave, familii zâmbind la ski, citate despre familie și iubire și te uiți la familia ta și te întrebi ce naiba faci tu greșit de nu îți ies pozele minunate și niciunul nu stă nemișcat și nici activitați prea exotice nu aveți și nici povești despre teme făcute perfect și nu îți mai amintești ultima dată când ai fi putut apuca să îți vină ideea unei poze în loc de a-ți despărți pruncii din a se cafti din orice.

Mergi în parc și te lipești de niște mămici care povestesc aprinse despre copii lor nepăsători, indolenți, plictisiți de toate, vorbind urât și veșnic necooperanți și te întrebi tăcută ce naiba o fi cu copii lor căci tu parcă nu ai chiar așa probleme. Ai tăi nu fac aia sau ailaltă, se poartă chiar frumos câteodată și nu vorbesc urât și se descurcă binișor la școală și te mai și ajută, deci ce o fi cu copiii ceilalți?

Adevărul dintre Facebook și banca din parc este că copiii tăi vor fi tot timpul mai dificili ca cei de pe Facebook, dar mai buni ca cei de lângă banca din parc. Adevărul e că niciodată cineva nu își va pune poze pe Facebook cum își ceartă copiii și niciodată cineva nu va fi interesant în parc dacă povestește numai ce cuminți și tari sunt copiii lui. În poze vrem să fim decupați din Neckerman, în parc vrem să fim iarași cei mai tari din gașca din liceu și ne prinde sindromul James Dean prin transfer către copii.

Mno, probabil că copiii tăi sunt normali ca și tine… nici mai cu moț și nici mai fără moț față de alții, iar familia ta e fix la fel ca toate celelalte și toți ne trezim zilnic cu fața la cearceaf și cu speranța să nu se trezescă pruncii înainte să ne bem cafeaua.

Dacă vrei să rămâi cu ceva din interacțiunile cu părinții din parc, eu zic să te uiți la cum se poartă ei cu copiii lor, să vezi ce îți place și să furi. 😉

Dacă vrei să rămâi cu ceva de pe Facebook, eu zic să te oprești și să privești ce îți răspunde la întrebarea: Ce pot învăța eu de aici?, iar la restul să le zici scrool.

Dus mai departe, dacă ai lua orice interacțiune cu Ce pot învăța eu de aici?, în loc de Cum pot să le arăt că și eu sunt tare? ai ajunge în raiul zen a lui Rumi și ai deveni imun la autoflagelare (acuma no, poți folosi biciul la chestii mult mai interesante… numa zic).