Fapta bună vs responsabilitate

Am auzit o emisiune la radio azi și m-a bulversat. Moderatorii vorbeau despre fapte bune, iar copiii trebuiau să sune să spună ce fapte bune au făcut.

Câțiva copii au spus că își ajută colegii la școală sau la teme, ceea ce sună a faptă făină și bună, deci total de acord.

După aia, vine un val mărișor de copii care sună și spun că și-au strâns hainele sau au ajutat mama la curățenie sau la spălat vase sau la întins rufe.

No, aici am rămas pe gânduri. Foarte fain că copiii și-au ajutat părinții, dar ciudată autoîncadrarea faptei la fapte bune, din punctul meu de vedere. Evident, este vorba de copii și definițiile unor astfel de termeni sunt foarte subiective și discutabile, dar capul meu tot s-a activat. Dacă ne gândim că fapta bună e ceva ce faci din bunătatea sufletului tău, cu niciun câștig personal, atunci faptul că îți ajuți părinții la curățenie nu ar trebui să se încadreaze la responsabilități, în secțiunea de nasol, dar trebuie să ajuți la a ține cuibul curat că doar și tu ai partea ta de murdărire?

No, poate am înnebunit de tot, dar v-am zis că mi-e teamă că ne stricăm copiii la cap cu cât îi menajăm și pamperim și când ne lasă balamalele le aruncăm în cârcă că sunt niște puturoși?