Părintele perfect

Uite care e faza. Părintele perfect poate e mai jos în bloc, dar la tine în casă nu e. Nici la mine în casă nu e și am senzația că, totuși, nici la vecina aia deșteaptă cu gura mare nu e. Pur și simplu nu e și dacă te mai autoflagelezi că nu ești părintele perfect, deși te dai peste cap toată ziua, atunci numai zi-mi și vin eu și te bat.

Unde preferi tu să afle copilul tău că niciunul nu suntem perfecți, că el nu o să fie perfect și că viața nu e perfectă, dar e ok și așa? În mediul lui, unde lucrurile pot fi controlabile și explicate sau de pe afară, unde nici tu nu știi exact ce se întâmplă.

De ce crezi că e rău să vadă că oamenii pot fi nervoși pe tine dar totuși să te iubească în continuare? De ce e rău să vadă că tu greșești și dacă îți dai seama e normal să îți ceri scuze? De ce e rău să știe că mâncarea se arde și după aia se mănâncă pâine cu gem și tot ține de foame? De ce e rău să nu fii zeu pentru nimeni? De ce nu ai depășit școala și transformi părințeala într-o competiție pentru coroniță?

De ce ai vrea să creadă că cineva poate fi perfect când absolut nimic nu e perfect? Îți dai seama unde ridici ștacheta pentru el și pentru tine și cât o să vă chinuiți mai departe amândoi ca să atingeți nebunia asta?

Orice om perfect sau moment perfect e doar o idee creată de minte pentru ce a vrut ea să vadă în omul sau în momentul respectiv. Mintea are un mod grozav de a remodela amintirile ca să rămână din ele fix ce vrea ea și va altera orice imagine cu sentimentul pe care îl vrea stăpânul ei.

Oricât te vei strădui să fii un părinte perfect, o să o dai in bară în moduri pe care nici nu ți le poți închipui acum, iar mintea copilului tău va îmbrăca orice amintire în senzația pe care o vrea ea. Un copil iubit și respectat va genera imaginea părintelui perfect, chiar dacă nu l-ai învățat să schieze, chiar dacă nu i-ai luat jucăria dorită și chiar dacă ai strigat la el să îți strângă șosetele și nu ai spus-o în cel mai zen mod posibil.

Poți iubi tare tare și asta va fi destul de perfect. Încearcă.