Iubire studiată zilnic

Treceam cu micuțul pe lângă florăria mea preferată și l-am întrebat dacă nu vrea să îmi ia flori. Am intrat și am ales împreună un buchet făcut numai din flori galbene. A vrut să plătească el și mi-a cerut bani. Florăreasa i-a spus că atunci când e mare să îi cumpere flori la mami. Copilul a răspuns serios că florile alea sunt pentru mami și le-a luat el să le ducă până acasă. Mergea mândru ca un pepene copt în soare și nu am zis nici pâst cât a șters toate gardurile cu buchetul. Acasă, le-a ridicat glorios spre tatăl lui și a strigat Uite tati, ca tine am făcut.

Acestă introducere deschide întrebarea: Când și cum învățăm să locuim în cuplu?

Dacă copilul ăsta de trei ani a sesizat că achiziția de flori e ceva ce face tati pentru mami, se poate ca el să învețe ce e viața de cuplu prin expunerea în toată copilăria și adolescența lui la cuplul părinților, iar apoi fără să vrea să replice același tip de comportament cu partenera lui?

S-ar putea ca acest bagaj să fie unul din cele mai importante pe care să-l dăm mai departe și inconștient să îi învățăm cum să caute și să se regăsească, chiar, în relații reci sau confortabile, dar moarte sau pur matematice sau abuzive verbal.

Nu m-am gândit niciodată că ăsta ar fi un aspect unde chiar avem o influență asupra viitorului și fericirii lor și mi se pare o piatră destul de greu de dus în spate.

Când strigi la soț și îi zici Ești un porc sau la soție și îi zici Ești o proastă, te gândești dacă ți-ar plăcea ca copilul tău, adult fiind, să fie cel ce spune sau cel căruia i se vorbește așa în cea mai intimă relație a lui/ei? Momentan, nu ne place deloc să auzim pe la școală sau în parc că un relativ străin îi desconsideră, dar poate că, fără să ne dăm seama, îi pregătim pentru o viață în care să nu îi deranjeze să fie tratați astfel chiar în cuplu.

Când întorci spatele unei mângâieri sau unui sărut sau când nici nu mai vorbești la cină sau când nu mai ai chef să faci două cafele dimineața sau când nu mai spui Noapte bună, le arăți că, poate, așa arată o familie: copii, servicii, concedii… o succesiune de evenimente care trec peste doi străini triști care împart întâmplător aceeași casă.

Cum îmi învăț copilul să caute să fie iubit, respectat, ascultat, încurajat și toate astea presărate cu ceva pasiune, altfel decât stând într-o relație asemenea și manifestând zilnic comportamente care să adere la imaginea asta? Nu e numai datoria mea față de mine să o caut ci și față de ei și de relațiile lor.