Revelația anului

Măi, am reușit o chestie așa de mișto că nu mă pot lasă să nu v-o zic. Cred ca e marea mea realizare anul ăsta, pe lângă supraviețuire.

Am fost în vară la Școala de mers pe munte unde m-am trezit ca un copil mic și speriat care chiar nu știa ce să vorbească cu lumea și care încerca cumva disperat să se facă confortabil prin small talk. Nu mi-o ieșit, întrebați colegii de tabară dacă vreți cam cât de dubioasă cred că am fost.

Acestea fiind date m-am gândit eu într-o zi că ceva nu fac bine deloc și că în loc să chinui eu să fac small talk mai bine mă concentez pe interlocutor și îl întreb orice îmi trece prin cap chiar dacă o să par o dubioasă. Am decis să devin un fel de american simplu.

Am început cu o tanti de la magazin căreia i-am zis doar că e foarte cald și cum face față. Mi-a povestit tot felul, printre care că modifică prețurile zilnic la magazinul respectiv. După aia am trecut la taximetriști. Am avut niște conversații mega savuroase, mai ales cu un nene fumător care mi-a zis că i-a propus soția să meargă la curve cu banii de țigări, numai să se lase de fumat și să îl știe sănătos. După care am avansat la colegi, clienți, oameni de pe la conferințe. Am aflat o groază de chestii interesante și chiar mi se pare că oamenii apreciază atenția.

Vreau să vă zic că e incredibil. Dacă interesul tău în conversație e strict să afli ceva nou și să cunoști un om, întrebările curg natural, iar uimitor este că și cei mai taciturni oameni sunt dornici să povestească despre ei.

Chestia asta cu a vorbi cu necunoscuți și a nu sta într-o tăcere jenantă e de fapt super simplă și ca o tută mi-a luat mulți ani până ce m-am prins că nu e despre mine acoperind tăcerea ci doar despre a avea un interes real de a cunoaște un alt om.

mega simplu!