Copilul verde

Stăteam eu cu minuntul meu soț mână în mână, visători, fumoși și naivi și ne-am zis Ce ar fi să creștem copilul ăsta cât mai verde?. Și a sunat bine. Copilul verde a dat un picior în burtă și a aprobat calea ce i-o așterneam. 

Peste doar 4 ani, stăteam eu cu minunatul meu soț mână în mână, visători, frumoși, cu cearcăne nesimțite, dar fericiți și ne-am zis Ce ar fi să creștemm și copilul ăsta cât mai verde, doar uite ce bine ne-a ieșit primul. Și a sunat bine și asta. Copilul verde a tras un pârț și a aprobat calea ce i se așternea.

Peste doar 3 ani, în casa noastră verde, cu copii relaxați, crescuți verde, fără inhibiții și rușine se pot auzi următoarele:

Mamiii, vine atacul puțelor!
Mama, de ce frate-mi-o are puța așa mică?
Mamaa, uite ce puță gigantică am!
Mami, am niște biluțe aici, dar fug de mine. Le prinzi tu?
Mamaaaa, uite, mi-a crescut un fir de păr pe puță.
Mamiii, hai să vezi! Facem pișu în X.
Mama! Frate-mi-o mă trage de puță!

…….

Poate când ne gândeam la verde, nu ne gândeam la chiar așa de verde. Acuma ce să le facem? Îi lăsăm așa sau îi trimitem la pension?

Ceva sfaturi de la părinți de băieți mai experimentați?