Competență și dependență

Ești în concediu, relaxat pe o plajă. Sună telefonul. Scotocești prin geantă plin de lene. Cineva de la seviciu. Răspunzi, ajuți, închizi telefonul aparent iritat. Îi spui colegului de cearceaf Iară mă sună ăștia și arunci cu scărbă telefonul. Te întinzi la loc pe șezlong și te mângăi imaginar ușor pe un umăr cu mândrie Sunt așa de bun că nu se descurcă fără mine. Sunt bun măi!.

Ăsta de mai sus sunt eu pe când confundam competența cu dependența și sper de dragul conversației că și voi ați trecut sau sunteți prin zonă. Deși frustant câteodată, să te caute lumea în concediu era un semn că numai tu știi sau poți să faci niște chestii, fie prin performanța ta ridicată, fie prin atipicitatea situației cu care lucrai în contextul respectiv. Măi, era un sentiment călduț bine și dacă tot era plăcut, de ce să schimbi ceva și să nu rămâi un mini-zeu pe tarlaua ta? Păi, ce te faci dacă te-ai plictisit și vrei să mai schimbi tarlaua, dar ești așa de bine înfipt în ea că durează luni de zile să transferi ce făceai tu? Yep, ești blocat, iar oportunitățile zboară pe lângă tine. Ce te faci dacă trebuie să îți iei un concediu medical mai lung și îți țâțâie curul cum se vor descurca fără tine? Sau ce faci dacă nu mai ai cu cine schimba idei noi pentru că nu ți-ai împărțit bomboana cu nimeni? Ce faci când anunți că vrei să pleci și toți colegii intră în panică și te privesc speriați cu întrebarea Ce naiba facem acum? Cât de liber te simți în contextele astea?

Acuma, uitându-ne pe cealaltă parte, dacă ești un mini-zeu sunt lucruri pe care le faci mai ușor sau mai repede sau mai bine ca alții, doar așa ai ajuns un mini-zeu, dar în momentul în care ești un mini-zeu și pentru că numai tu poți să faci o părticică din munca echipei, atunci tu și echipa ta sunteți într-un loc nasol pentru toți. Poți rămâne mini-zeu și dacă mai înveți și pe alții cum să facă ce faci tu, chiar dacă poate nu vor reuși la fel de bine, dar eu cred că e spre binele tuturor. Și încă ești un mini-zeu mai tare, căci nimeni nu îți va putea contesta viziunea pe termen lung, pe lângă performanță, iar toată lumea vrea sisteme stabile, ceea ce devine sistemul tău în momentul în care nu depinde de un om. Da, vor avea de pierdut în lipsa ta, ești un coleg incredibil de grozav și apreciat și așa de simpatic și de profi și de bun și bun de luat acasă, dar ei vor funcționa în continuare și asta e cel mai important după plecarea ta.

O frază specială pentru manageri: dragilor, noi suntem cei mai loviți de boala asta și prin natura muncii ( vrei să lași echipa să lucreze nu să se ocupe de căcaturi de management)  și prin natura noastră ( ne place să fim tari și să salvăm ziua la final). Legat de echipe, cred că modul în care se organizează echipa și cum se discută cu clientul ar trebui să fie cunoscut de toată lumea din echipă, transparent și familiar tuturor, ca în momentul în care managerul își rupe gâtul, lucurile să meargă aproximativ la fel. Luată ideea asta mai departe, la orice nivel, un manager își poate face o echipă de manageri complet independentă și funcțională, cel puțin în măsură de 80% fără să fie necesară prezența lui.

Singurele impedimente în a rezolva problema asta de dependență e viziunea pe termen lung, alegerea oamenilor potriviți, consecvența de a lupta pentru un sistem autonom și dorința de a bea 3 săptămâni Matini pe plajă cu telefonul închis.

O nimica toată!