2 bucăți de hârtie igienică

Era cam 3 dimineața și pe întuneric m-am târât la baie, forțată de cana uriașă de apă băută înainte de culcare. Rup hârtia și îmi dau seama că ajunsesem la sfârșitul sulului. O rup în jumătate și las 2 bucățele lângă toaletă dacă cumva are nevoie și Soț.

Atunci m-am trezit de-a binelea. Să fie asta iubirea? Pe lângă vorbe mari și rețete complicate, să stea de fapt în asta iubirea? În gesturi mici, automate, în care te gândești și la celălalt la fel de natural cum te-ai gândit la tine? Să stea iubirea în ultimele două bucăți de hârtie igienică sau în ultima lingură de salată de vinete sau în a merge să iei tu pâine când îl vezi pe celălalt obosit sau în a pune automat două căni de ceai pe foc sau în a pune o pungă de gheață la frigider preventiv înainte de lecția celuilalt de motocicletă sau în a-i cumpăra și lui ceva când mergi să îți iei țoale, deși știi că nu are nevoie sau a o trimite la culcare și a culca tu copiii când vezi că ea e obosită, fără să spună vreun cuvânt sau să ascunzi ciocolata când ea zice că vrea să slăbească și să mănânci numai pe furiș?

Cred că de multe ori ne bazăm mai mult pe urechi decât pe ochi când măsurăm iubirea, dar cum toți suntem niște handicapați emoțional și nimeni nu ne învață ce să spunem și cum să spunem, de multe ori ni se pare că nu mai e nimic unde nu sunt multe cuvinte dulci. Neh, nicio declarație nu poate să mai bată două bucăți de hârtie igienică lăsate deoparte noaptea la ora 3. Asta e un fel de declarație supremă, spontană și plină de afecțiune pentru atunci când hormonii nu îți mai încing mintea.

Voi când știți că mai sunteți iubiți și după ce s-a ridicat vălul nebuniei și a început să se așeze praf prin casă?