O găleată de Oau

Mă uit la ei de vreo oră cum mută pământ dintr-o movilă într-o găleată de apă. Știu că va trebui să arunc tot pământul la loc și să spăl găleată și nici că îmi pasă. Din când în când îi aud strigând-mă și încerc să nu răspund.

Îmi mut atenția spre soare și aștept apusul. Undeva un greiere cântă. Un țânțar îmi dă târcoale și zeci de muște îmbătate de mirosul merelor putrezite mă sâcâie cu zumzetul lor.

Mi-am luat găleata unde îmi strâng Oau-urile și am lăsat să cadă în ea momentul ăsta. De câteva luni strâng Oau-uri. Am o găleată pe care o port cu mine oriunde mă duc și de fiecare dată când simt că lumea se oprește în loc, iau momentul ăla și îl pun în găleata mea. Când o să închid ochii la 86 de ani, fix, o să strâng găleata asta la piept și o să mă arunc în neant.

Bădeni e un sat lângă Turda unde copiii se transformă în purcei. Autostrada e un drum care trece pe lângă Cheile Turzii de unde poți să vezi soarele apunând. Casa cu furnici din Alba e locul unde apa răcea asfaltul după o zi toridă. Terasa mamei e locul de unde se văd toate stelele. Pridvorul din Arieșeni e locul unde miroase a fân și cetină. Camera 202 e camera unde mi-am văzut prima dată copiii. Malul drept al Someșului e locul unde el a zis Vrei?. Bastonul bunicului e singurul care mai poartă urma mâinii lui. Parcul Babeș e locul unei epifanii de seară.

Niciunul nu e Bali sau India sau Vietnam sau Cambogia.

Oau-urile sunt peste tot, doar așteaptă să fie culese.

Tu ești acolo unde se termină intrebarea: Și ce vrei să vezi când o să privești înapoi la 86 de ani?.

Tu nu începi și nici nu te sfârșești într-un loc. Tu nu te regăsești într-un loc.

Tu ești acasă oriunde alegi să vezi și să culegi Oau-uri, în oricât banal și noroi ar sta ele.

Tu ești casa ta și poți străbate o lume întreagă pe o pătură, într-un deal, fără să te miști un centimetru.

Tu doar răspunde la întrebare.