Cel mai scump festival

Joi dimineață aterizează pe Aeroportul internațional Cluj Napoca, colegul de luptă afganistaneză al soțului meu aka Tommy_The_pălinca_beast.

Decid băieții să meargă să guste Clujul taman la Untold, dar nu oricum, ci după vreo 3 ore de depănat povești de război și de degustat delicii ardelenești formate exclusiv din porc și pălincă. La un moment dat i-am jignit cu niște pahare de apă și m-au hășâit de parcă aveam diavolul în mână.

La 10:30 fix pe o ploaie frumoasă, dar doar în tricouri căci ei sunt bărbați, cu o sticlă de apă de foc în mână, cu bietul nostru vecin, Flo, racolat în grup pe nepusă masă, au plecat agale pe jos spre festival.

De aici firul poveștii se rupe și eu mai știu doar atât:

Pe la 12, sună telefonul soțului, pe care evident că și l-a lăsat acasă și îl aud pe Flo urlând amarnic: Oviii, unde ești mă? Ovii, nu te aud. Îi închid telefonul și îi trimit mesaj că Ovi și-a uitat telefonul acasă. Îmi răspunde Ups.

La 12.30, sună iarăși: Ovii, unde ești mă? Îi explic iarăși că sunt nevasta și că Ovi și-a uitat telefonul acasă și pare că a priceput.

La 1, sună Tommy: Ovii, mate, where are you? Dă-i cu explicația iarăși și primesc răspuns în cea mai caldă engleză shakesperiană: Oh darling, I lost Ovi. Darling, are you here also? Where are you? Îl aud și pe Flo lângă el și sper că au priceput.

La 2, apar la ușă Flo și Tommy: Darling is Ovi home? NUUUU. NUU! NU-i acasă! Un moment de liniște și de mișcare browninană urmată de: Darling, we go find Ovi. I am a marine, I will find my mate. He might be dead. No, la dracu, dă-i și convinge namila că e marine, dar că mai bine se culcă, că de găsit nu îl găsește sigur. Într-un final își ia în brațe o pungă de chipsuri și merge să doarmă. Am auzit o bubuitură și m-am gândit că poate a leșinat lângă pat, dar tot e mai bine așa. Flo, care părea foarte treaz, începe să mă asigure că Ovi nu era așa de beat și că sigur se întoarce el acasă și ce zicea suna bine de tot, numai că i se plimba limba în gură ceva fantastic.

La 4:30 apare și soțul acasă. Îl întreb ce a făcut și mi-a zis așa: M-am dus să mă piș și ne-am pierdut. I-am căutat. Nu i-am găsit și m-am culcat pe o bancă. După care s-a culcat. M-am apropiat de el și i-am inspirat puternic expirația sperând că într-un minut intru în semi-comă alcoolică și dorm și eu în sfârșit.

Pe seară când s-au trezit au zis că lor nu le-a plăcut muzica și nu mai știu nimic, dar și-au pierdut pălinca și au cântat Swing low sweet chariot care probabil suna cam fix așa în capetele lor. Tommy și-a găsit într-un buzunar un șampon spray de femei. Ovi avea sclipici peste tot. Flo avea pete albastre pe tricou. Restul e tăcere.

Concluzia lui Tommy a fost că s-au distrat maxim, dar a fost cel mai scump festival la care a fost el, cam 25 de lire ora…

M-am gândit să vă spun și o poveste reală cu loseri de UNTOLD, că prea am văzut numai poze aranjate cu super distracție. #rezist.