O mână dreaptă și o mână stângă

Erau aseară într-un părculeț de copii și făceau încet ture de alee. Undeva la 80+ amândoi. Ea se clătina și se sprijinea de el. El o strângea tare de mână și din când in când, se oprea, îi lua mâna și i-o punea pe braț ca să poată scoate niște pâine să arunce la porumbei. Apoi stăteau nemișcați, proptiți unul de celălalt și se uitau la porumbei.

După ce se odihneau așa, ea își muta mâna de pe brațul lui și îi căuta palma dreapta. Când palma ei stângă se oprea protejată în palma lui, porneau iarăși spre capătul aleii. Nu vorbeau nimic, doar se plimbau printre copiii gălăgioși care alergau de colo colo. Am vrut să le spun cât sunt de frumoși, dar mi-a fost rușine.

Cred că iubirea e un act deliberat. Într-o zi te decizi că o să îl iubești pe celălalt și că o să te ții cu dinții de asta. Când vălul hormonilor se ridică, când fiecare crește diferit, când copiii îți iau toată pacea, când serviciul îți fură nopțile, când timpul își ascute gheara, când tentațiile răsar la fiecare pas, atunci, cred că iubirea devine un act deliberat.

Atunci cred că iei decizia să nu-ți mai faci vise și să continui monoton din obișnuință sau să pleci sau să iubești tot ce e de iubit și să pui deoparte ce nu îți place.

Nu cred în suflete pereche, în cupluri perfecte, în mari iubiri și în povești de Hollywood. Iubirea se învață greu, se păstrează greu și se întreține greu. Iubirea asta te ajută să știi exact unde e mâna dreaptă pe care să îți sprijini mâna stânga.

Nu sper să aveți toți parte de ea, ci sper să aveți toți parte de puterea de a o crea.