Premiul cu coroniță

Se termină școala și vine vremea premiilor. Îmi plăceau premiile. În clasa primară am reușit să port coroniță. Eram așa de fericită de aproape explodam. Învățătoarea a luat mai puține coronițe decât trebuia și la final s-a trezit că nu are coroniță și pentru ultimul băiat din clasă. S-a uitat la mine si m-a rugat să îi dau coronița mea. I-am dat coronița și cred că am plâns tot drumul spre casă. Era coronița mea! O meritam. I-a dat-o unui băiat care nici nu era așa bun. Eram nervoasă și până în dimineața asta nu am înțeles ce cred că a făcut.

Sunt copii pregătiți cumva natural pentru succes academic. Au răbdare, au minuțiozitate, au o inteligență mai ridicată și le place să învețe stând la un birou. Au un fel de avantaj genetic care dublat de muncă îi duce pe primele locuri. Ei vor fi mai tot timpul premianți și rezultatele lor trebuie recunoscute și apreciate.

Sunt copii pregătiți natural pentru alergat sărit, foșneală, lipsa de răbdare și învățat experimental. De multe ori ei nu vor fi premianți pentru că nu vor fi în top 5 la matematică sau română. Dar ce facem cu strădania lor? Ce facem dacă un astfel de copil începe clasa abia rezistând 10 minute pe scaun și o termină rezistând toată ora, punând întrebări bune și reușind să aibă importante achiziții pentru modul lui de învățare. El nu merită un premiu pentru perseverență? Pe el nu ar trebui să îl încurajăm pentru progres?

Sunt copii pregătiți natural pentru a umbla calea de mijloc, nici prea energetici, nici prea docili, nici strălucind, nici dând greș. Ei rămân tor timpul în marea masă a celor fără coroniță, dar fiecare are o calitate pe care învățătorul o vede. Ei nu merită să știe la ce sunt buni, iar primind un premiu pentru asta să le punem o fundație bună pentru furtunile existenței care vor șterge cu ei pe jos?

Ideea e că poate premiile astea pot să creeze progres, dar nu cred că o vor face prin frustrarea celui care nu a primit premiul, ci prin aplaudarea a ceea ce e individual și puternic în fiecare copil.

Poate asta a vrut să facă învățătoarea mea. Sau chiar rămăsese fără coroniță… Ca noroc că nu o să aflăm niciodată, așa pot să cred ce vreau eu.