Melci și morminte

Vinerea Mare mergem la cimitir. E un obicei din sat de la bunica, la care, deși mutată la oraș de zeci de ani, nu a renunțat niciodată.

În Alba cimitirul e gol. An de an, fără să ne dăm seama mergem la bunicu și la bunica prima dată. La ei stăm cel mai mult. Sergiu se cățără pe mormântul vecin. Insistăm să se dea jos. Sare distrat și stromșește fără să vrea un melc. Mormântul vecin adăpostește acum un Nicolae decedat în 1943 și un melc decedat în 2018.

Plecăm spre Buna bătrână. La ea nu stăm mult.  Mi-o amintesc clar când a venit la bunicu să îi ceară un clește ca să își scoată un dinte că o durea. Pe mormântul ei doi melci treceau unul peste altul într-o postură ciudată, semisexuală.

Mergem la tușa Miți și la Călin. Mormântul ei e lângă o fântână de unde mai demult scoteam apă. Era mătușa mea preferată. Incredibil de frumoasă, cu un păr alb superb, tot timpul pieptănat și cu un turban verde. Sergiu aleargă printre morminte cântând Gingle Bells.

Plecăm. Văd că Sergiu a dispărut. Mă duc să îl caut. I-am auzit râsul și l-am văzut alergând. Se joacă de-a ascunselea printre morminte. Îmi pică ochii pe o cruce frumoasă. Ruxandra, născută 1921, decedată 1998. Dau să alerg spre Sergiu. Aud sunetul de cochilie spartă și simt cum îmi alunecă piciorul.

De după o cruce apare râzând copilul. Cânta Gingle Bells unui melc înspăimântat.

Îl iau în brațe și fugim împreună spre mașină. Salut bunicule. Ne vedem la anu.