Tinerii pensionari plini de energie

O sun aseară pe mama să îi povestesc o chestie super tare și total insignifiantă pe care a facut-o un prunc. Îmi închide și primesc mesaj înapoi “Spectacol”. Okk, deci mama e la ceva spectacol și nu îmi poate răspunde. Adică nu are timp de mine? Adică nu sunt buricul universului ei? Ceeeeee?

Știți, sunt zeci de motive pentru care ne iubim părinții și multe poartă miros de copilărie și nostalgia unor vremuri dulci, dar ca adult, îți dai seama că îți iubești părinții pentru alte motive mai serioase, gen că îți fac mâncarea ta preferată și te întreabă încă dacă ți-ai pus maieu și îți repeta de zece ori să îți iei papuci de casă, deși refuzi de mai bine de 30 de ani să o faci.

De anul trecut, de prin octombrie, mi-am dat seama că îmi plac oamenii ăștia tare tare, privindu-i cu ochi de adult. Exemplific prin cinci puncte scurte și rapid de citit.

Prima a fost când m-au sunat sfios să mă întrebe dacă îl las pe băiatul cel mare în vacanță cu ei în Normandia. Pfuaii. Eu mergeam în vacanță cu bunicii la Geoagiu Băi an de an, oricât de vehement protesta soră-mea că ea și moare de mai calcă vreo vară la cules de plante medicinale.

A doua oară le-am zis că am merge la Alba de 1 decembrie și mi-au răspuns că le pare rău, ei sunt în city break la Viena, dar îmi lasă casa încălzită și frigiderul plin și putem face ce vrem, dar ne vedem când revin.

A treia undeva prin februarie când i-am întrebat dacă ne vedem în weekend, dar ei nu prea puteau. Sâmbăta mergeau la ziua unui prieten și duminica la un concert, așa că nu prea era timp de mine weekend-ul respectiv.

Urmează a patra, când am fost ultima dată la ei și am găsit ditamai acvariul, plin de pești, iar pe tata pescuindu-le puii ca să îi mute în alt acvariu. În două luni au trecut de la “nu am avut pești în viața noatră” la “mergem azi la magazin să ne mai luăm un xipho?”. What the fuck is xipho?

A cincea, chiar azi, când am aflat că ei fierb o caracatiță pentru masa de prânz. Nu am mai zis nimic despre tocănița mea de cartofi.

Mno, tinerii pensionari se distrează, își lărgesc orizontul, își fac prieteni noi, merg la petreceri și în călătorii și descoperă plăcerea cocktailurilor slab alcoolice. Și mie mi se pare că de asta îs mega faini.

Vezi mama că zic și de bine, nu numai te critic 😛

 

4 Comments

Comments are closed.