Despre prieteniile unui solitar

Multă vreme am crezut că știu ce e prietenia pentru un solitar ca mine. Găseam o persoanå specială, într-un moment special și îmi dedicam numai ei toată energia și timpul. Nu am avut niciodată timp pentru mai mult de o persoană specială. Nu am avut niciodată energie pentru mai mult de o persoană. Credeam că fiecare prietenie e o încercare de a face o legătură sinceră, caldă, unică, fără trădări inutile și fără alți rivali, ocazie pe care dacă o pierdeam riscam să nu o mai întâlnesc. Citeam atâta Tolstoi că aveam mintea intoxicată de lumi și de oameni ireali.

Mi se părea că pierdeam o astfel se relație cvasi-simbiotică numai din cauze externe nouă. Plecatul la facultate, de exemplu, era un fenomen cu care nu ne puteam lupta. Simțeam pierderea acelei prietenii ca o durere aproape fizică și plecam încet în căutarea unei noi legături. Credeam că prieteniile se leagă pe viață, că trebuie să lupți pentru ele, că în ele poți spune orice nebunie iți trece prin cap și celălalt te va înțelege. Refuzam să cred că prieteniile nu mor brusc și tragic, ci alunecă în tăcerea unei nepăsări date de o nouă conjunctură. Refuzam să cred că ne schimbăm și că poate unele legături dispar de la sine, fără tragedie și fără a lăsa în urmă altceva decât o politețe rezervată dată de un trecut comun.

N-am știut niciodată să iau totul așa cum vine și să las totul să plece așa cum pleacă, să trec printre oameni, să dau ce pot mai bun și să privesc totul cu uimire și atât. Nu am fost niciodată un prieten simplu și bun.

Poate de mâine.

3 Comments

  1. Rux, daca ai fi stiut, inseamna ca ai fi fost deja iluminata si acu’ ai fi domiciliat prin vreo manastire budista:))) Serios vb, fain textul. Si ma bucur ca ai abordat subiectul prieteniilor, ca dupa o varsta (si cativa copii) cam dispare de pe ordinea de zi. Eu inca mai cred ca prieteniile “speciale” se leaga pe viata. Desigur, contra cost – costul fiind ca uneori persoana speciala sucomba, inlocuita de un extraterestru, ceva, fiindca ajungi sa te intrebi: Unde a disparut fata aia pe care o stiam? Dar acum o sa ma contrazic si o sa spun: cea mai veche prietenie a mea despre care inca mai cred ca e pe viata- consumata constant, fara pauze- are 15 ani, e cu un picior in groapa si e al naibii de trist sa stiu ca intr-o zi, curand, va expira inainte de termen.
    P.S. Poate Bubu si Serj o sa ajunga sa aiba cea mai lunga prietenie pe viata, who knows?:)

    Like

    1. Come on, chiar crezi? Dupa ce plecați din CJ si dupa ce plecati si din tara peste inca cativa ani, tu ce crezi ca o sa se întâmple? 😉

      Like

Comments are closed.