Un miraj cu un Peugeot

Pe când minunatul meu soț pleca în minunata lui aventură peste mări și țări, mașina mea refuza să mai pornească spre serviciu. Micul și minunatul meu Peugeot rămăsese fără putere. L-am lăsat să se odihneacă în garaj peste iarna grea și am luat împrumut mașina soțului meu.

Micul meu Peugeot a fost mașina visurilor mele. De când mi-am luat carnetul, am visat la un Peugeot 206. Pe când a venit vremea să și pot lua mașina, am optat pentru un 207 pentru că 206 nu se mai fabrica. Era o mașină minunată și strălucea de un roșu aprins de îți lua ochii. Mergea ușor, arăta grozav, avea încălzire în scaune, nu cerea prea multe de la mine, ba chiar avea și senzori de parcare, ceea ce pentru anul 2008, mie mi se părea o grozăvie. Măi, iubesc sincer mașina asta și în cei 10 ani de prietenie strânsă m-am purtat frumos cu ea și ea la fel cu mine. Anul trecut a fost prima dată când a decis să își arate vârsta și să aibă nevoie de ajutor specializat. Mai mult la insistențele soțului am luat-o pe a lui și am lasat-o pe micuță să se odihnească.

Mașina lui, nouă, gigantică, cu o mie de senzori și butoane și rotițe și setări și atenționări și senzori și martori și dracu mai știe ce, mi se părea un adevărat monstru de șosele de care îmi era frică și să mă ating. Nu era așa micuță, elegantă și rapidă ca a mea. M-am chinuit groaznic să las de la mine și să conduc monstrul. Da, avea clar avantaje și parcă era mai stabilă pe șosea, dar astea erau doar detalii făcute să îmi ia ochii și eu nu mă las așa ușor.

Ieri, minunea a avut loc. Micuța a ieșit din service ca nouă și pregătită de drum. Am chiuit ca un copil și m-am urcat la volan. Micuțaaa meaaaaa.

După care a urmat: Oai, dar de ce merge așa greu volanul. Oai, ce greu intră în viteză. Oai, ce ciudat miroase. Oai, ce cald e. Ahh, nu are climatronic. Uhh, nu am buton să dau muzica mai tare? Ce tare trebuie să apăs frâna. Hmm, ce ciudat.

Doar 8 luni a durat ca mintea mea nenorocită să șteargă cu buretele mirajul mașinuței mele, să îmi șteargă ochii de praf și de nostalgie și să îmi arate ca o scârbă, că micuțul meu Peugeot începe să aducă a Bucșă și nu mai e deloc Fulger McQueen. În 8 luni, o relație de 10 ani a fost pur și simplu terfelită de incapacitatea creierului ăsta de a se mai minți un pic. E oribil!

……..

Azi, o zis WordPress că jurnalul ăsta de bord face 300 de postări și vreo 4 ani. V-am zis povestea de mai sus numai ca să știți că dacă vă opriți din a mă citi și numai pentru 8 luni atunci totul va fi pierdut și orice miraj se va duce naibii. Nu lăsați bătrânii singuri!

 

 

sursa poza:  https://infoinsider.ro/2015/01/

8 Comments

  1. Cunosc feelingul. Norocul meu e că mă adaptez repede. La mine primează altceva, care e ultima-n garaj, care are plinul făcut, care e cea mai curată…

    Like

  2. Draga mea, mai mergi 2 zile cu ea si sa vezi ca uiti tot ce nu iti convine si te reobisnuiesti cu volanul etc.
    Iti garantez eu din experienta !

    Like

  3. Cândva, prin epoca aia în care Președintele țării era chelios, 206CC era considerat boierie și Seria 5 E60 țigănie. De ce, e mai greu de explicat.

    Cam pe atunci, era unul care scuipa venin precum cobra. Indiană, nu Cobra 427. Că mașinile, BMW, țiganii, cocalarii, analfabeții, Mini, homosexualii, săracii, Mercedes etc. Și, bineînțeles, cum se spunea pe vremea bulei imobiliare: că el e un nobil, un milionar și trebuie să i se șteargă ghetele de către cei pomeniți.

    – Băi, cobra lui Mowgli, dar tu ce ai?

    Cobra, foarte mândră:

    – Volvo C30.

    – C30 e un R?

    – Nu, e 1.6.

    …de, așa erau vremurile: R era pentru săraci și cocalari, 1.6 pentru nobili și milionari 😛

    Like

Comments are closed.