și mi-am găsit aerul…

După cum ați citit ieri, mi-a cam ieșit fum pe urechi. Ca să-l sting am făcut fix ce ziceam. Am dus pruncii în două zări, m-am întors frumos acasă și mi-am scos adidașii de la naftalină.

Am scos bicicleta, am umflat roțile, am șters pânzele de păianjăn dintre spițe și am pornit spre bazin.

Mi-am zis că e o zi faină de încercat lucruri noi așa că m-am dus ață spre bazinul nou din Grigorescu de la Sun.

Ziua începea perfect. M-am conversat cu tanti de la bilete care mi-a cerut legitimația de student și atunci am început să strălucesc așa ușurel pe dinăuntru.

Un culoar numai pentru mine. Apă destul de rece ca să poți înota liniștit. Pun casca, pun ochelarii, îmi iau inima în dinți și dau drumul la cronometru.

1.45. La naiba! 1.45. La naiba! Dar staii, măcar am reușit să înot o lungime întreagă fără să mă sufoc.

Și încă o lungime. Și încă una. Hmm, parcă mișcările reveneau natural. Hmm, pauza asta de trei ani parcă nu a lăsat urme așa de nasoale.

1.55. La naiba!

1.43. Hai că e mai bine.

Într-o oră eram ca un pește în apă, mai bine zis ca o orca în apă, și legam lungimile fără efort prea mare. Am ieșit fericită în plină glorie fără să mă mai uit la cronometru.

M-am mai conversat cu tanti de la bilete. I-am zis că e binișor bazinul, mai puțin vestiarul în care era să îmi iau o ușă în cap când mă uscam pe păr, la singurul uscător, pus fix lângă ușă. Dar, nu-i bai, vestiarele oricum nu e bine să fie gândite de oameni care chiar merg la bazin.

Am luat bicicleta, am dat o tură prin parc și am revenit acasă. După un sparanghel ratat, m-am așezat în tihnă să mă uit la Sir David Attenborough și la păsările lui flamingo.

Când scriu asta sunt înapoi pe val cu zâmbetul meu de studentă pe buze.

Sfat de la o tinerica pățită: când vă apucă o ușoară depresie sau o mică supra-solicitare, dați-o pe bicicletă printre mașini să se cace pe ea de frică, lăsați-o fără aer cu fiecare lungime de bazin înotată și la final îndopați-o cu un sparanghel grețos.