Pe sârmă, fără plasă dedesubt

Am avut o săptămână grea. De fapt, cumva vinerea trecută( când printre altele mi-am lovit ca cea mai blondă dintre blonde mașina) s-a prelungit peste weekend și s-a unit cu săptămâna asta. Am avut o săptămâna așa de grea că într-o seară cănd îmi ungeam a treia felie de pâine cu humus m-am uitat la ea și nu am realizat imediat a câta era și nici nu simțeam că aș fi mâncat vreuna. Am avut o săptămâna așa de grea de am plecat marți dimineața la serviciu și fără să îmi dau seama, după ce am lăsat copilul mic la bonă m-am întors spre casă și abia când am intrat pe strada mea am văzut ce fac.

Azi, pe la 12, când treceam prin sala de mese și mă grăbeam ca de obicei spre un prânz rapid, am zărit cu colțul ochiului o colegă care mi se părea că arată incredibil de bine de când face sport. Am procesat repede gândul ăsta, l-am aruncat la coș și am plecat. Dar, m-am întors și oricât de penibil mi se părea am oprit-o în fața liftului și i-am spus cât de bine arată și m-am simțit și eu mai bine. După vreo oră, la espresorul de cafea am decis să îmi spun iarăși gândul de admirație către altcineva și am făcut-o. Și m-am simțit iarași un pic mai bine. Am continuat așa toată ziua când îmi plăcea ceva și sper sincer că nu am speriat pe nimeni.

Vă zic chestia asta nu pentru că e săptămâna mare și m-a apucat pe mine evlavia, ci pentru că se leagă de fapt de săptămâna mea grea. Săptămâna mea a fost grea pentru că a fost foarte nedormită și foarte încărcată, dar și pentru că am fost în multe contexte unde mi-am pus sub semnul întrebării capabilitățile. Am intrat în discuții cu care nu sunt comfortabilă și în zone delicate unde nu am mai fost până acum, atât acasă cât și la serviciu. Habar nu am dacă m-am descurcat sau nu, pentru că nu mi-a zis nimeni dacă fac ceva bine. Se pare că aveam nevoie de o încurajare și de un palmă caldă peste spate care să zică: Ești ok. Mai dai și pe lângă, dar ești încă ok per total. Știu..se cheamă nesiguranță și știu și din ce eră a mea vine, dar mă lovește când are ea chef și câteodată nu o pot controla deloc. E o zgâtie care îmi face zilele mai grele decât sunt ele de fapt.

M-am gândit azi că poate nu numai eu simt zilnic că merg pe sârmă fără plasă dedesubt și m-am decis să zic chestile faine pe care le observ, când le observ, chiar dacă lumea o să se uite cruciș la mine sau o să aștepte să le cer ceva imediat după. Cred că niciunul nu suntem prea obișnuiți să fim laudați, de fapt.

Tu. Da, tu care citești acum. Ești ok! Crede-mă!