Copilul intrigat

Ieri am avut pentru prima dată certitudinea că am făcut măcar un lucru bun cu copchilu ăsta cel mare. De 76 de luni de când ne chinuie viața, mă tot stresez dacă facem ce trebuie cu creșterea lui sau nu. Evident, o să aflăm asta peste mulți ani, până atunci nebuloasă totală. Parțial din cauza asta am un hâc (adică un mic ochi foarte critic) îndreptat către parenting gurus care au încă copii mici, scuze, dar există zero validare a metodelor lor de parenting și a rezultatelor pe termen lung.

Să ne întoarcem însă la mândria mea. Din cele 76 de luni de coabitare cu pruncoșenia, aș putea spune că în aproximativ 42 din ele i s-a citit zilnic înainte de culcare. Am început cu cărți micuțe, am avansat la cele mai mari, iar acum am început cărți de 200-300 de pagini. Total circumspectă la ce reține el, când am încheiat după 2 săptămâni lectura unei cărți, l-am rugat să îmi povestească un pic capitolele la care eu am lipsit. ( În fiecare seară are alt sclav de gardă la citit și ne tot rotim în serviciul copilului). Și se pune pruncul și îmi povestește TOATĂ cartea. Mai verific odată, 242 de pagini. Fuck me! Am concluzionat că puștiul are memorie bună și e atent, nimic ce ține de parenting.

Ieri seară apare ca o floare în dormitorul regal și avem conversația asta:

-Mami, pot să dorm cu tine?

-Ce s-a întâmplat?

-M-am uitat la un desen cu copaci urâți și mi-e teamă că o să visez urât.

-Atunci de ce te-ai uitat?

-M-a INTRIGAT.

Tadammmm. Intrigat. Da? Intrigatttt.

Concluzia mea: Se pare că a învățat și cuvinte folosite rar în vocabularul unui copil de grădiniță, nu numai a ascultat povești. Dacă am făcut ceva bine până acum, ei bine i-am citit. Că o să fie un mega tolomac, ca și mine, și nu o să îi foloseacă la nimic cuvinte ca intrigat, asta e total altceva.

PS: Ca să nu aveți impresia că mă alint, am fost acasă la mama și am dat de cocarda mea de la finalul liceului. Prima amintire de acolo spunea așa: ”Sper ca la facultate să te distezi mai mult ca în liceu”. 😀 Priceless!