Despre un ciobănaș, o demisie și un chilot A1ALB

Acum vreo câțiva ani buni, când eram și eu mândru director de departament, timpuri de mult apuse, a venit într-o zi la mine un coleg și mi-a zis ca el pleacă la altă firmă. Am rămas surpinsă, căci aflam pentru prima dată ce nu îi place. Nici eu nu eram cel mai bun director posibil, dar nici chiar să nu prind nimic așa dureros. Îl întreb ce și cum. Îmi zice care e baiul. Îmi dau seama că e ceva cu ce îl pot ajuta, dar nici vorbă să îl fac să se răzgândească, căci deja semnase cu altă companie. După ce pleacă aflu că era foarte supărat pe mine căci el a spus la toți colegii de echipă ce nu îi convine și eu nu am făcut nimic. Acuma, fiindcă nu eram un director prea bun și fiindcă chiar nimeni din echipă nu s-a erijat în purtătorul mesajului lui de durere, am pierdut un om bunicel într-un moment delicat.

După câțiva ani, îmi povestește o colegă că vrea să plece și o rog călduros să meargă să vorbească cu managerul ei deoarece se pot găsi soluții pentru orice. Îmi răspunde că nu se face așa ceva și nu e bine să mergi să anunți că te gândești să pleci. De ce nu e bine, nici acum nu am aflat.

Să povestești cu managerul tău frumos și civilizat dorind să anunți că ceva nu îți place și nu doar să produci un șantaj financiar, pare a fi o mare problemă pentru majoritatea dintre noi. Cumva percepem că în momentul în care căutăm de lucru altundeva îl înșelăm pe cel care ne-a angajat și asta trebuie ascuns bine de el, dar împărtășit cu alți colegi confindenți din firmă. Nu percepem însă că dacă suntem corecți cu noi și comunicăm deschis ce probleme avem, atunci faptul că ne căutăm de lucru e doar o consecință normală a imposibilității lui să ne ajute, iar demisia nu mai e o răzbunare plină de frustare ci un act normal.

Mie, personal, mi-au luat aproape 12 ani de muncă până să pot iniția liniștită o discuție în care să spun: Uite, asta mă nemulțumește. Mă poți ajuta? sau chiar mai mult să spun deschis: Uite, mi s-a făcut o propunere și astea sunt motivele pentru care mă gândesc la o schimbare. Mă poți ajuta?.  Orice manager bun va face tot ce poate ca să își țină oamenii și de multe ori o schimbare de echipă sau de dificultate a provocărilor sau de traect profesional e ceea ce caută majoritatea și sunt lucruri relativ ușor de făcut, așa că de ce să nu fie spuse deschis și rezolvate?

Mergând un pas mai departe, am observat de multe ori că lumea evită să spună deschis unui coleg lucrurile care îi deranjează. Preferă să își descarce sufletul cu alți colegi de echipă, dar ocolesc să meargă direct să poarte o discuție, așteptând eventul o evaluare de performanță unde să își prezinte feedback-ul oficial. La momentul oficial se pot întâmpla două scenarii: cantitatea de frustări acumulată face boom sau dacă recent nu a avut loc niciun eveniment atunci lucruri deranjante sunt spuse mult mai moale și mai nuanțat decât e cazul. Credeam că asociem discuția deschisă cu pornirea unui conflict și bietul ciobănaș ardelean care dorme molcom în fiecare din noi se trezește brusc și ne spune să ședem blând și să ne vedem de lucru, dar m-am răzgândit. Se poate, totuți, ca problema să fie diferită și profund legată de faptul că vedem locul de muncă ca altceva decât un mediu profesional în care ne comportăm ca niște adulți și ne asumăm propria performanță împreună cu propria conduită și efectele lor. Să exprim o nemulțumire în mod empatic și cu cele mai bune intenții este parte dintr-un comportament normal, iar de efectul lui nu sunt responsabil numai eu ci și receptorul mesajului. Din păcate, niciun job nu oferă training de cum să fii adult sau cum să fii profesionist. Mai repede acestea se lipesc de tine în funcție de experiențele tale și de mediile de muncă prin care treci.

Altfel spus, primele locuri de muncă pe care le ai s-ar putea să îți influențeze cariera și comportamentul mai mult decât te gândești și să te ducă cu pași mai înceți sau mai repezi spre tine, angajatul adult sau spre tine, angajatul licean complexat etern.

Dacă stau să mă gândesc bine,  probabil mi-ar fi luat mai puțin de 12 ani să pot să îmi spun deschis of-ul dacă primul meu loc de muncă oficial nu ar fi fost la o fabrică de lenjerie unde luni întregi am manipulat datele chilotului cu codul A1ALB și am învățat că nu e bine să îmi contrazic șeful când spune celor de la financiar că adăugarea unei linii noi într-un raport durează minim o săptămână când știam bine cu toții că durează câteva ore.