De ce ar trebui să ducă NUMAI tații copiii în parc

Nu știu dacă v-am zis, dar bucătăria noastră e avanpostul perfect de spionat părculețul de copii din curtea interioară. Dacă stai să speli vasele te poți delecta cu tabloul perfect al mămicuțelor și tăticuților care roiesc protectiv în jurul odoarelor. Noi îi spunem polonic din cauza dimensiunilor reduse și de aici încolo când o să spunem polonic o să ne referim la minusculozoșenia noastă de parc.

Ieri era așa de frig și pruncii erau așa de agitați încât am decis să iau măsuri. Am convocat consiliul de familie extraordinar și am decis ca tatăl să scoată pruncii în polonic. Proteste peste proteste, dar folosindu-mă de dreptul de veto plusat de privirea mea ucigașă, s-au înfofolit și la joacă.

Între timp, căci nicio super gospodină nu suportă să nu mai aibă nicio furculiță curată, m-am pus la spălat vase. Când ridic privirea spre polonic, îmi cad ochii pe o gâlmă turcoaz care urca în patru labe scările spre cel mai înalt tobogan din parc. Rămân nemișcată. Gâlma era copilul meu cel mic al cărui cap se ridică eroic dinspre al doilea rând de scări și tot în patru labe ajunge pe toboganul spirală. Bum-bum-bum inima îmi bate în piept și în față ochilor văd numai căzături, drumuri la urgențe și dinți rupți. Pruncul se așează familiar în fund pe tobogan, își ia avânt și încetișor începe să coboare. Scanez repede să văd unde îi e tatăl. Văd că nu era fix sub tobogan (unde aș fi stat eu, dacă cumva ”Doamne feri” l-aș fi lăsat pe micuț să ajungă până acolo la cei doar un an și opt luni ai lui) să îl ajute să coboare și pe când piticania își dădea drumul mă aud strigând mut Atențiieee, își dă drumullll. Tatăl apare de la fix un pas mai încolo, îl ajută și totul e numai hlizeală.

Spălatul vaselor devine periculos pentru mine și decid să nu mă mai uit deloc în părculeț. Mă duc mai bine să fac curat în baie. Când mă întorc în bucătărie să iau un burete aud râsete și veselie. Mă uit cu drag pe geam și ce să vezi. Copilul mare și copilul mic se învârteau de zor pe carusel. Cel mic se ținea singur și se hlizea la maximum. Șoc și groază! Odraslele mele pe care le-am crescut așa de greu învârtindu-se pe carusel în viteză, fără centuri de siguranță și fără căști de protecție. Omul ăsta o înnebunit.

Totuși supraviețuiesc fără nicio daună. Se întorc în casă mult mai târziu, veseli ca niște pițigoi și roșii în obraji. Femeie, taci mâlc și nu zi nimic.

Acum stau eu în retrospectivă și mă gândesc că poate e mult mai bine ca băieții să meargă afară numai cu tatăl lor, să se dea pe ce știu ei, să trăiască periculos și să ia toată distracția din joaca asta. Mămicuța slabă de înger să stea pe curu ei și să îi învețe să se joace cu plastilină, să picteze, să facă activități și să le citească. Adică, cumva ar trebui să fie o completare între părinți, iar pruncii să rămână cu o gamă completă de activități, trăiri, adrenalină, cunoștințe, căzături și vânătăi. Mă gândesc că au nevoie și de blândețea mamelor, dar și de hârjoneala un pic dură cu tații. Cum ar arăta mersul în parc în care eu zic: Nu ne dăm pe carusel cu viteză! Sergiu, jos, jos, Nu e voie acolo sus! în timp ce și ei și tatăl lor se uită la mine cu fețele alea de Chill, woman. Chill!. Îmi și imaginez familile care merg în parc în cuplu formate dintr-un copil semi-înfrânat, o mămica vigilentă și un tătic plictisit de moarte care se gândește Aoleu, prevăd că mă cheamă pe mine să mă bat la școală cu ăia din clasa mai mare care i-au furat sandwich-ul.

Așa că decret că pielea mea e mult prea fragilă pentru temperaturile astea crunte. Mi-ar sta mult mai bine la căldură, chiar și spălând vase cu ochii doar în chiuvetă!

 

kidssledding