Cărămidă cu cărămidă se face un lider

Măi, nu prea știu cum să vă explic, numai că am avut o revelație zilele astea și mi-am dat seama că revelația asta îi lucrul pe care nu l-am spus niciodată celor cărora le-am ținut cursuri de leadership sau celor cărora le-am fost mentor și e primul lucru la care eu mă uit la un manager, fără chiar să îmi dau seama.

Sunt câteva cărămizi care stau la baza unui bun manager și una simplă și evidentă e cea care nu se învață niciunde ci mai rău, lipsa ei se perpetuează și strică oameni cu potențial.

E vorba de respect și atenție pentru orice coleg indiferent de vechimea lui, tricoul pe care îl poartă sau poziția lui. Dacă prima dată înțelegi că toți suntem colegi de breaslă și că respectul și cooperarea celorlalți nu vor fi niciodată date de ce îți scrie sub semnătură, după aia o să te prinzi încet că manifestări ale respectului sunt variate și merg de la a vorbi frumos la a nu vorbi peste colegi în ședințe, de la a-ți face timp pentru a asculta probleme la a încerca să le rezolvi, de la a nu duce cu zăhărelul până la a încadra colegii în poziția corectă la momentul corect, de la a te asigura că în departamentul tău salariile sunt corecte și metoda de calcul clară până la a nu arunca cu măriri numai când colegii anunță că pleacă, de la a crea oportunități noi până la a-i lăsa să plece în alt proiect/departament când au nevoie, de la a nu te uita la telefon în timpul unei conversații la a nu trimite mail-uri de serviciu în weekend și alte țâșpe mii care nu îmi vin acum.

Și chiar dacă nu le faci pe toate bine și greșești de multe ori, dacă intenția ta e corectă și respectul pentru ceilalți este acolo atunci tocmai ai o cărămidă solidă la fundația care te poate face un lider bun.

Cam așa cred că arată o fundație bună: colorată, variată, cu găuri mai mici sau mai mari, dar fără cărămida care îți zice că e în regulă să îmi întorci spatele dacă după ce m-ai scanat ai decis că nu sunt destul de sus în ierarhie ca să te cobori să îmi vorbești. Nț nț nț. Mai bine zi de fața mea, de cămeșa necălcată, de papucii nespălați, de zâmbetul tâmp, de ce vrei tu!

cine-a-inventat-caramida