Doar o mică tulburare

Azi dimineață m-am trezit pregătită să dobor munții și să termin două rapoarte pe care le amân de tot atâtea săptămâni. Nu că am reușit să îmi înving procrastinarea, care se instalează de fiecare dată când deschid excelul, doar ca azi era termenul limită.

Ajung la birou la 7:30 când e imposibil să mai fie cineva prin zonă. Dechid geamul să intre frigul. Sting luminile orbitoare. Îmi aleg cea mai bună muzică de muncă aka The best of Yiruma și mă pun pe excelat în ale excelului.

Calculez, completez, verific și mă scarpin un pic pe mâini. Îmi amintesc că nu m-am spălat pe mâini când am intrat în birou. Sunt în prea mare formă excelistică ca să mă spăl, așa că continui.

Mai trece jumate de excelare și mă scarpin tot mai tare. Of, nu m-am spălat pe mâini când am venit. Ar trebui să mă spăl pe mâini. Nu! NU mă opresc acum să mă spăl că îmi stric mojo-ul.

Termin un excel. Mă apuc de al doilea. Ar fi bună acum o pauză de spălat pe mâini? Nuuu! Dar mânile mele sunt așa de murdare. Nu m-am spălat de când am intrat în birou. Totuși am venit direct de acasă cu mașina mea, cam cât de murdară aș putea să fiu? Nu te speli până nu îți gați excelul, femeie nebună!

Gat și al doilea excel, iar după salvare mă reped tremurând la baie să îmi spăl mâinile. E ocupat. Alerg la alt etaj și pfiu, ce ușurare! Am mâinile curate. Deschid toate ușile cu cotul și mă pot apuca de trimis mailuri. ( Tind tot mai tare să cred că activitatea principală a unui Project Manager e să trimită mailuri, după care să se spele pe mâini.)

Știți ce e asta? Se cheamă un pic de tulburare obsesiv compulsivă și se manifestă prin nevoia urgentă de a-mi spăla mâinile când ajung undeva. Oriunde. Asta e primul lucru pe care îl fac oriunde ajung. Dacă nu fac asta am senzația crescândă că mă gâdilă mâinile, că sunt foarte murdară pe mâini și nu mă pot concentra la nimic până nu mă spăl.

În rest, cred că sunt perfect sănătoasă mental cu celelalte 15 manii pe care le am.

Voi cum stați? Ce nebunii posedați? Dacă nu o aveți pe a mea încă, poate vă ajută imaginea de mai jos. Cam așa arata bacteriile de pe mâinile noastre:

297afb5500000578-0-image-a-20_1433871307990

 

 

6 Comments

  1. Să fie toate lucrurile de pe birou fix la locul lor bine stabilit, altfel mă apucă dracii. Nu încep nimic dacă boldul nu e fix lângă agrafă sau ștampila fix la o întindere de mână, lângă capsator. Doar telefonul mobil are voie să stea unde are el chef. Uneori, sub imprimantă de aproape că fac infarct că nu-l găsesc. În rest, chestii normale. 😀

    Like

    1. Oaiii 😀 cred ca esti un caz mai grav ca mine. La mine e biroul vraiste si nu ma deranjeaza deloc. Mai vad colegi care cand vin la mine nu se pot concentra la discutie ca se tot uita la birou. Probabil ei sunt ca tine 😀

      Liked by 1 person

      1. :)))) sunt Fecioară. Defect de fabricație. Acasă nu sunt madam
        scamă dar la fel de repede mă enervez dacă nu găsesc un lucru care-l știu la locul lui. În rest, prafu’ poate să stea două săptămâni neșters. Ce zici, să mă duc la un control? 😀

        Like

Comments are closed.