Tu nu pricepi românește?

Am avut un moment la care nu credeam că o să ajung vreodată.

I-am zis balaurului mare să nu mai dea cu mingea în micuț. Ignorare totală.

I-am mai zis o dată. Ignorare totală.

M-am dus lângă el, l-am atins pe mână, m-am asigurat că avem contact vizual, i-am mai zis o dată. Ignorare totală.

M-am dus să îi iau mingea și atunci i-a mai dat una celui mic.

Am simțit cum nu mai văd clar, m-am dus și l-am prins zdravăn de braț și i-am strigat: Tu nu pricepi românește? și am fost la un milimetru de a-i face un rău fizic. M-am oprit și m-am speriat de cum au escaladat sentimentele mele și ce puteam face dintr-o chestie aparent minoră.

Am tras aer în piept. M-am așezat. I-am zis să mă lase un pic singură și am strâns pumnii până am simțit o ușoară durere fizică urmată de detensionare. Nu credeam să ajung vreodată la un pas de a-i da una. Nu credeam să ajung vreodată să strig la el. Nu credeam că poate apăsa atât de insistent butoanele mele de iritare și enervare maximă.

Deși înțeleg procesul prin care trece și cred că înțeleg de ce se comportă așa, fiind expusă la tot ce ține de cotidian și de probleme personale, văd că mă mai scurg și eu printre găurile lui cum vreau să fiu cu el. Am avut un moment scurt în care i-am înțeles pe cei care le trag ocazional câte o palmă pruncilor când simt că nu mai au nicio cale, căci câteodată îți trebuie munți de control ca să nu faci ceva ce probabil regreți după.

Finalul previzil e că el a dormit ca o floricică, după ce s-a asigurat că îl mai iubesc, iar eu am stat până târziu în noapte să citesc cum să procedez în situații asemănătoare ca să controlez mai bine rezultatul și pe mine.

A doua zi am văzut o mămica care îi tot zicea copilei ei să nu se urce pe un deal că e plin de noroi, ea are adidașii proaspăt spălați și o să și alunece. Nici dacă era invizibilă nu obținea o reacție de ignorare la fel ca aceea. Deja vedeam cum mor și caprele vecinilor și parcă mă simțeam mai bine.

Habar nu am dacă facem ceva bine din ce facem. Nu știu dacă suntem prea permisivi sau prea blânzi sau prea pretențioși cu ei sau prea stresați și dacă nu ar trebui să fim mai stricți sau mai duri sau mai sobri. Probabil o să aflăm peste vreo 20 de ani când o să ne dea cu flit și o să ne scoată ochii pentru te miri ce amintire din copilărie, dar o să fie frumoși de pică și noi nu o să avem niciun merit. 😉

 

 

 

 

6 Comments

  1. Din experienta personala: eu mi-am mai muscat limba in alea cateva secunde cand am simtit ca nu mai pot, am parasit locul conflictului repede si m-am gandit la o poezie (de exemplu Bettina Wegner “Kinder” – http://www.songtexte.com/songtext/bettina-wegner/kinder-7bfe02d8.html) am rupt odata lingura de lemn dand cu ea de tocul de la usa si odata am dat o palma in perete si de durere m-am oprit. Pana la urma pe mine m-a durut ca dracu, dar cred ca e mai bine decat sa il lovesti pe copil. Nu cred ca ai mai avea credibilitate in fata lui cand ii spui nu e bine sa lovesti pe nimeni, ca doare…Cred ca orice gest, ton, cuvant conteaza in educatie…

    Like

  2. Dupa nenumarate numere asemanatoare, in care am ajuns la limita de a-i lipi una, am invatat sa ma opresc, sa ies din camera si sa ma duc 5 min pe balcon. Macar asa nu mai vad ca pur si simplu vorbesc la pereti :))))

    Like

      1. Mai nociv decat trei palme date si remuscarile ulterioare nu cred ca este (fumatul). De aceea chiar bag 2-3 ca sa ma calmez.

        Like

Comments are closed.