Clientul meu e Moș Crăciun

Săptămâna trecută ne-a venit clientul în vizită. Ne-am văzut, ne-am povestit, ne-am hăhăit și am petrecut două zile închiși într-o sală de ședințe ca să ne zică tăt tăt ce vrea. Și o fost fain. Mi-am dat seama că deși îi sfrijit ca vai de el, clientul nostru seamănă tare cu Moș Crăciun. Vine o dată pe an, prietenos și zâmbitor, cu un sac mare în care ar încăpea multe multe bunătăți, stă puțin și după aia dispare și noi rămânem cu ochii în ceață. Dacă credeți că noi suntem copiii care primesc cadouri vă înșelați. Noi suntem spiridușii care au de umplut sacul cu bunătăți până pe 23 decembrie, fix.

Era tare simpatic! De fiecare dată când știa că cere ceva nou nouț zâmbea șăgalnic și se uita fix la mine așteptând să vadă dacă îi dau cu pliciul peste degete sau nu. Și nu i-am dat… că mama companie m-a învățat să ne purtăm frumos cu orișicine.

Dar nu asta vreau să vă spun, ci o chestie de care și echipele și clienții uită de multe ori, deși e de bun simț. În biblia managementului de proiect zice că un proiect are trei dimensiuni cu care se jonglează: bugetul, scopul și termenul limită ( vi le puteți imagina ca vârfurile unui triunghi). În orice moment, maxim două vârfuri pot fi fixe, cel de-al treilea rămânând variabil. De multe ori două unghiuri rămân variabile și astea sunt situațiile foarte bune.

În contextul mai restrictiv, Moș Crăciun trebuie făcut să înțeleagă că dacă bate în cuie bugetul și termenul limită atunci nu poate să bată în cuie și scopul. De asemenea, spiridușul organizator de echipă trebuie să înțeleagă că dacă termenul limită e bătut în cuie atunci trebuie să își ajute la maximum Moșul să ducă cadouri la toți copiii, dar mai puține, mai mici și numai ce au nevoie, altfel spus: copiii nu ar avea nevoie de șosete?  Mda, e greu, căci Moșul e darnic și poate a promis deja ceva cadouri. E greu să îi explici de ce ar putea să ducă la copiii o pușcă perfect funcțională, cu doar două gloanțe, fără lunetă, fără curea și fără cutie. Tu ai vrea așa ceva de Crăciun? Tot spiridușul, care o să își ia șuturile în cur la final, trebuie să convingă și echipa că nu e niciun motiv de panica, că Moșul e tot un băiet de treabă și că totul e o mega oportunitate de a găsi metode faine de a lucra cât mai repede. Foarte repede. Dacă se poate și în somn, dar totuși să fim relaxați și senini, căci e doar muncă, nu?

Dacă spun povestea asta fix așa, credeți că o să am succes la clientul meu simpatic, să pice în empatie și să mutăm Crăciunul la anul de Paști? Oare Iepurașul de Paști e la fel de darnic?