Te rog eu, nu pleca!

Cât am fost eu demult “super”  conducător de oști am avut două mari spaime. Prima era să nu îmi plece un client bun și să rămână brusc o echipă cu ochii în soare. A doua era să nu îmi plece un om bun și să rămân brusc eu cu ochii în soare.

De prima spaimă am dat parțial cu un client nu prea bun. Până la urmă nu am suferit prea tare. Dacă echipa de vânzări nu se mișca și nu găsea alt proiect era nasol, dar am avut noroc atunci.

De a doua spaimă… vai și ioi. Am dat și am dat de câteva ori rău de tot. Când îmi spunea un coleg că vrea să vorbim 5 minute deja mi se strângea stomacul și știam despre ce e vorba. Să nu mai pot face mare lucru la momentul respectiv,  îmi dădea un sentiment de neputința groaznic peste care se așterneau nopți bântuite de toate îndoielile și întrebările posibile legate de motivele plecării și ce am greșit.

Revenind în prezent, am aflat că un coleg drag a plecat recent și uimitor pământul se învârte încă, așa că mi-a răsărit o idee. Poate că nu e deloc rău pentru nimeni ca lumea să își mai rotească locurile de muncă. Pentru unii e mai greu ca pentru alții, dar rău nu e. O să ne concentrăm acum numai pe aspectele pozitive, la care eu una nu m-am gândit prea mult când mă durea orice plecare.

Ca angajator, orice om care pleacă îți dă șansa unei lecții legate de vulnerabilitățile tale. Oamenii pleacă fie pentru proiecte mai faine, fie pentru tehnologii mai faine, fie pentru echipe mai faine, fie pentru salarii mai faine, fie pentru că se simt neapreciați, fie pentru că nu se identifică cu compania ta, fie pentru că s-au certat cu unii sau alții.. Orice motiv ar avea, motivul acela spune ceva despre tine ca angajator. (Inclusiv poate spune că ai greșit în etapa de selecție și ai angajat un om incompatibil cu tine.) Lecție învățată nasol, dar bună și asta, dacă faci ceva mai departe cu ea. O să te coste multișor în timp și efort să îl înlocuiești, dar până la urmă reușești. Angajații noi aduc cu ei un bagaj divers din firmele anterioare care îți poate fi de mare folos dacă ești deschis să îl folosești și nu vrei să îi reformezi după șablonul tău. Idei noi, personalități noi, cunoștințe noi… toate pot fi folosite în avantajul propriu.

Pe de altă parte, sunt oameni care dacă ajung într-o zonă ”întunecată” atunci nu aduc emoții bune în echipă și nu lucrează cu prea mare tragere de inimă. Poate nu e chiar rău dacă până la urmă pleacă. O plecare lasă o oportunitate pentru echipă să se regrupeze și dă șansa unor colegi să facă chestii noi la care ar putea fi foarte buni. Dacă locul gol e umplut de un nou angajat, el poate aduce un avânt grozav de entuziasm care ajută echipa să ajungă mai departe. Deci, dracul nu e chiar așa de negru.

Ca om al muncii, un job nou nu numai că îți aduce unul din lucrurile care îți lipseau la firma actuală ci te scoate cumva din amorțeală. Brusc, nu mai cunoști lumea, nu mai cunoști echipa, nu mai cunoști regulile jocului, nici măcar nu mai știi unde e buda sau locul de fumat. Redevii învățăcel și ăsta e cel mai bun loc în care vrei să fii, în mod periodic, ca să evoluezi.

Parcă nu e chiar așa de rău pe cum înregistram eu fiecare plecare. Nu? Sau mă îmbăt cu ceai de mușețel? 🙂

 

 

 

 

 

 

5 Comments

  1. Depinde cine pleacă. Dacă e un om de bază, ca angajator cam greu te regrupezi. Dar sigur nu mori și îți dă ocazia să regândești niște lucruri.

    Like

Comments are closed.