Doi frați pătați

Am scris o chestie. E dură și dubioasă, dar a curs într-o oră ca și cum era scrisă deja. E stângace și nu știu dacă urmează vreun stil de povestire. E ceva.Poate vă place. Poate nu vă place. Ce-o fi o fi 🙂


Doi frați pătați

– Trage mă! Hai, mai tare! Mă Ilie, nu te mai boci atât și trage.

Nu pot să mai trag. E prea grea. Când o ridicam să o pun în pat parcă nu era așa de grea. Iară o scap.

– Futu-i mama mă-sii, mă Ilie. Nu o mai scăpa că ne prinde dimineața dacă mergem așa încet. Oprește-te mă din plâns, că te bat eu cu mâna mea.

Ba plâng.

– Hai în spate. Lasă că vin eu în față, poate așa merge mai ușor. Mai avem numai un pic.

Ce grea e. Cum o fi oare așa de grea? Era tare slabă. Ce să fi făcut? Avea ochii aia negri. Dacă nu făceam cum a zis, mă omora.

– Ai luat lopata? Dă încoa. Poate așa îți miști mai repede picioarele. Uite, după colț și am ajuns. Bietul taica, numai de el îmi e groază.

Bietul taica. Ce ar zice dacă ar vedea acuma cum o cară și pe ea? Oare el o iubea? A dus-o de atătea ori la doctor și s-a ținut de ea să se facă bine. Îi râdea de fiecare dată în față și îi repeta că asta e răzbunarea ei.  

– Las-o jos. Ia coroana și florile. Mă apuc eu de săpat. Tu stai de șase. Dacă îl vezi pe Maftei, ieși în calea lui, că sigur e beat mort. Doar a băut toată dimineața de la taica, nenorocitul dracului. Cretina naibii. Bine măcar că e ultima dată când trag după tine. Ia mă. Sapă și tu, că nu mai pot.

Nu sap, Iancule. Nu mă pune să sap. Nu vreau să dau de taica.

– Ce stai mă așa ca mutu? Pune mâna și sapă!

Sap, sap. Numa să nu dau de taica. Azi dimineață l-am îngropat și pe el. Ce ar zice dacă ne-ar vedea acum? Am lovit ceva.

– Iancule, auzi. Cred că am dat de taica.

– Lasă mă, că ai lovit numai în lemn. Hai, ieși de acolo.

– Iancule, ajută-mă! Ajută-mă că pică pământ pe mine. Scoate-mă de aici!

– Ce te-ai speriat mă așa? Credeai că te îngrop și pe tine și rămân eu cu banii? Prostu dracului. Te pocnesc de nu te vezi.

Bani? Am lăsat-o pe mama să moară și el se gândește la bani.

– Ilie, ia-o de picioare s-o aruncăm în groapă.

E așa de rece.

– Gata. Acuma hai să punem pământul la loc.

– Iancule, nu zicem o rugăciune?

– Zi tu, mă!

– Doamne…nu știu. Era beată ca întotdeauna. Nu am ajutat-o, am lăsat-o așa, acolo, pe podea. M-am uitat la ea până nu a mai respirat de la vomă. Puteam să o salvez.

– Și la ce era bun, mă? Mâine să se trezească și să o luam de la capăt? Să o târâm din baruri? Să o scoatem din șanțuri? La ce bun mă, prostule?

– Era mama noastră, Iancule.

– Mama noastră, mă? Când s-a purtat ultima dată ca mama noastră? Când ți-a luat adidași ultima dată? Când ți-a pus sandviș la școală ultima dată, mă? Zi.

– Știu.

– Da, când ne-a furat banii strânși toată vara la muncă? Da, când te-a lăsat singur pe câmp, de te-am căutat toată noaptea? Da, când l-a oprit pe tata să ne ia cu el?

– L-a oprit pe tata?

– Așa bine prostule. Ea l-a oprit. Că tata ne lua cu el și eram și noi normali. Nu așa. Și eu? Eu cu ce i-am greșit, mă? Că dacă nu era taica, acuma eram și eu în groapa de lângă. Și uită-te la mine acuma. Uită-te cum am ajuns. Cu ce i-am greșit?

– Iancule, știi că era beată.

– Era dară, ca totdeauna. Da să nu tragem noi după beția ei, mă Ilie. Ne omora pe amândoi până la urmă.

– Doamne iart-o! Și pe taica. Și pe noi.

– Nu mai plânge mă Iliuță. O să ne fie mai ușor așa. Hai să o acoperim.

Mamă, uite cum cade pământul pe tine. O să pun și coroanele la loc. O să merg la biserică și o să îți aprind lumânări, cum m-a învățat taica. O să îți aduc flori, mamă. Promit mamă. Nu am vrut mamă. Nu am vrut.

– Hai să mergem. Să o ierte cine o putea.

….

Se face lumină. Oare Soarele ne vede? Am îngropat-o pe mama.

– Acuma ne culcăm. După aia îți zic ce facem.

– Nu pot dormi.

– Nici eu.

– Merg azi la școală?

– Nu.

Cum să calc eu în școală? Eu am omorât-o pe mama.

– Mănânci o pâine cu gem, mă?

– Și lapte rece vreau.

– Scoate farfurii. Eu mă duc în cămară.

Acum ar fi dormit toată ziua. Seara s-ar fi trezit. Ne-ar fi trimis după mâncare și băutură la magazin. Dacă nu îi aduceam, urla la mine. Se îmbrăca și mergea ea să își ia. Îmi lua și mie o ciocolată și spunea să o iert, că nu vrea. După aia se punea pe băut și o lua de la capăt.

– Iancule? Mai fă-mi o felie.

– Eu ți-s mamă, mă! Eu!

Știu.

– Săptămâna viitoare sunt major. Vorbesc cu nea Vasile să mă ia zugrav pe lângă el să mă învețe meserie. Spunem că a plecat după tata și că nu știm când vine înapoi. Oricum toți o știu. O să ne lase toți în pace.

– Și eu?

– Tu, ce?

– Eu ce fac?

– Rânești la porci!

– Nu avem porci.

– Și zicea de tine că ești cel mai deștept din clasă.

– Cine?

– Nas Cârn

– Ai vorbit cu ea?

– Da cine naiba mergea la ședințele tale cu părinții, prostule? A zis că ești cel mai deștept din câți a văzut în fundătura asta. Te ții de școală, că altfel îți rup picioarele. Banii de la taica îi folosim să mergi la liceu și după aia pentru facultatea. Clar?

– De unde atâția bani?

– Mă prostule. De ce dracu crezi că am lasat-o pe mama să moară, mă cap sec? Ne bea toți banii, mă. Și taica o muncit pentru ei. Și îs mulți și dacă rămâneau la ea îi bea pe toți. Rămâneai și tu un cur cu picioare în satul ăsta de căcat.

– Nu vorbi așa.

– Ba vorbesc. Că ne-am salvat pe noi. Pe tine, idiotule.

– Plângi, Iancule?

Plâng mă, plâng. Că am omorât-o pe mama și nu știu dacă nu m-am omorât și pe mine.

– Iancule, mai dă-mi lapte.

6 Comments

  1. Și când te gândești că ficțiunea este ruptă din realitate, adeseori, te întrebi: e bine ce au făcut? Cine zice ce este bine și ce este rău? Hmmmmmm ….
    Zguduitoare rânduri!

    Like

Comments are closed.