Vorbește-mi cu gura, nu cu degetele

Nu știu dacă ați observat dar de câteva zile, de când am scris post-ul cu copiii noștrii și cum o să ne iubească ei, am o adevărată dezbatere în comentarii cu o gagică faină, pe nume Corina.

Știți unde stă Corina? Vă zic eu! Vis-a-vis. Știți ce înseamnă vis-a-vis? Înseamnă că eu deschid ușa, fac 2 pași și sunt la ușa ei. De când am scris post-ul cred că ne-am întâlnit aproape zilnic la o plimbare cu pruncii sau la o vizită scurtă. Chiar înainte să îmi scrie ultimul comment ”gigantic” ne-am văzut vreo jumătate de oră la noi.

No, se pare cumva că am luat-o razna? E mai simplu și mai rapid să comunicăm prin internet decât prin viu grai? Adevărul e că de fiecare dată când ne vedem, avem cel puțin un urlător de supravegheat, dar parcă nu ar trebui să ne oprească asta chiar așa din a ne spune of-ul.

Observ de mult ori și la birou că mai repede scriem un email sau lăsăm un mesaj pe Skype, decât să vorbim în persoană. De ziua cuiva, mai repede lăsăm un mesaj pe perete pe Facebook sau trimitem un sms decât să sunăm. De sărbători, mai nou, aruncăm o poză pe vreun mediu social și urăm tuturor ceva frumos, așa, ca din suflet.

Am mai citit articole care ziceau că tehnologia ne depersonalizează și ne îndepărtează, așa că nu bat calea bătută. Cred că, de fapt, deși vrem să fim ființe sociale, majoritatea suntem retrași, rezervați și un pic neadaptați social. Tehnologia ne forțează să comunicăm mai mult și cu mai mulți, cu care în mod normal nu am face-o, însă ne și ajută să o facem mai impersonal și mai facil. În spatele unei tastaturi și a unui monitor mă simt apărat, pot corecta, pot gândi calm și mai ales nu mă expun și nu sunt vulnerabil. Buba apare după ce am comunicat virtual, când suntem față în față și nu putem scoate nici două cuvinte. Ne simțim așa de aiurea că fie o lăsăm baltă cu totul, fie ne forțăm să deschidem gura ca să reapară magia și să fim la fel de interesanți ca online.

Așa că, poate tehnologia asta ne ajută să facem primul pas către un alt om, pe care altfel nu l-am face, dar după aia fiecare se descurcă pe forțele lui.

Ce zici, Corina? Îmi lași un comentariu?

keyboard-shortcuts-for-powerpoint

 

One Comment

  1. Normal ca-ti las comentariu, ca-s mai grea de cap! 🙂 Un post pentru mineeee? Sunt onorata! Na, ca am comentat:) Of, adio anonimat-acum lumea stie unde stau 😛 Fata in fata, din start am fi lamurit problema, in 5 min, dupa care mai stergeam o baluta, un muc, mai luam o gura de limonada si treceam la urmatorul subiect:) Da’ vezi, daca nu mi-am verificat emailul…
    As dori sa profit de aceasta ocazie pentru a ura tuturor cititorilor blogului, cu caldura si din suflet:
    Please accept with no obligation, implied or implicit, my best wishes for an environmentally conscious, socially responsible, low stress, non-addictive, gender neutral celebration of the Easter holiday, practiced within the most enjoyable traditions of the religious persuasion of your choice, or secular practices of your choice, with respect for the religious/secular persuasions and/or traditions of others, or their choice not to practice religious or secular traditions at all. Holiday’ is not intended to, nor shall it be considered, limited to the usual Judeo-Christian celebrations or observances, or to such activities of any organized or ad hoc religious community, group, individual or belief (or lack thereof). By accepting this greeting, you are accepting these terms. This greeting is subject to clarification or withdrawal, and is revocable at the sole discretion of the wisher at any time, for any reason or for no reason at all. This greeting is freely transferable with no alteration to the original greeting. This greeting implies no promise by the wisher actually to implement any of the wishes for the wisher her/himself or others, or responsibility for the consequences which may arise from the implementation or non-implementation of it.
    😀

    Like

Comments are closed.