Ciorba de leurdă și coachingul

Știți ce poate fi mai rău decât să accepți un job de coach după ce ai fost manager într-o firmă? Să accepți un job de coach în timp ce ești manager într-o firmă. Tadam.

No, hai să vă zic. Știți că eu sunt o minunată panseluță care a făcut o groază de chestii în meseria asta, pentru că am fost deschisă să încerc orice și am avut oportunitatea să dau de oameni care m-au lăsat să încerc orice, atâta timp cât nu am sfeclit-o rău? Și rar găsești contexte așa de faine unde poți face development, team leading, coaching, training și alte chestii care se termină în ing, dar eu am avut noroc de ele în mai multe companii. Așa am reușit să acumulez destulă experiență cât să pot ajuta echipe, chiar și venind din exterior, altfel spus coaching.

Faza cu coaching-ul e probabil cea mai faină chestie pe care știu eu să o fac. Intri într-un proiect, observi, vorbești cu toată lumea, îți faci planuri de schimbări și dacă ai noroc poți și să implementezi schimbările respective, în cazul în care pe lângă rolul de coach îl primești și pe cel de scrum master. Încerci tot felul de chestii care știi că au funcționat alte dăți, dai de altele noi pe care nici nu știi cum să le apuci, te documentezi, te zbați și poate la final reușești să schimbi treburile și să meargă mai bine. Evident, ai primit un cec în alb. În momentul în care te apuci de treabă trebuie să îți calculezi foarte bine pașii, căci suma se termină în scurt timp și rămâi cu ochii în soare și cu eticheta: ”ia uite încă un bou de coach care nu e bun de nimic și ăștia au dat o groază de bani pe el” 😉

Ca să te miști ușor ai nevoie măcar ca echipa să creadă în tine. Numai că în scurt timp afli ca ești cam la fel de plăcut ca un nutriționist, la care mama a adus pacientul de mână pentru că ea zice că sănătatea lui nu e prea bună și că e cazul să își schimbe modul de viață. Acuma, și el știe că nu e prea roz, dar nu e nici chiar așa de rău de trebuie să mănânce salată de rucola și ciorbă de leurdă și să meargă la sală de 8 ori pe săptămână. După care îl mai și vede zi de zi pe nenorocitul ăla chiar în față, căci s-a mutat lângă el. E prea de tot!  Ah nu, asta nu e prea de tot! Să afle că de fapt, nenorocitul ăla e sora mamei, care acuma se dă rudă de gradul 10 și spune că nu e chiar mătușă, ci o verișoară mai îndepărtată. Asta e prea de tot! Sigur o să îi spună mamei de fiecare dată când bagă câte o tablă de ciocolată pe ascuns.

Și așa încep să tremure chiloții pe un coach și să viseze noaptea cum membrii echipei își aruncă ciorbe în cap și el privește neputincios.

Nu știu de ce îmi tot cântă în cap Another one bites the dust.