Jurnalul unui voluntar amator – Ep1

Acum câteva luni, la revolta maximă contra micului Ninja tăietor de copaci, am decis să plantez anul ăsta cât mai mulți copaci.

De cum am văzut posterul de la Pădurea Transilvană 3.0 mi-am zis că iată prima ocazie să răzbun copacii mei. Am înaintat o scurtă cerere în scris pentru acordarea unei sâmbete libere către comitetul format din soțul meu și băietul cel mare. Au dezbătut 2 zile cum o să se descurce singuri cu bebeloiul, altfel spus năpasta urlătoare, altfel spus frățică giupsilică. După ce m-au pus să jur pe roșu că nu îmi dau cu sapa în cap și că nu fug de fapt de acasă, și-au dat acceptul. Cu eforturi minime mai conving o prietenă să salvăm planeta, ne înscriem pe pozitiile 13xx și suntem gata de aventură.

Ca două super gagici cool ne prezentăm sâmbăta dimineața pe un frig serios la autobuze și cu un sentiment grozav de excursie cu școala, plecăm spre Sănmihaiu de Câmpie. Când ajungem acolo avem primul mic șoc: vânt, vânt serios, care trecea și prin cele 2 polare și geacă de vânt. Coafura nu mai rezista. Ne tragem căciulile. Punem glugile și zâmbim așteptând să ne încălzim muncind.

Dar deodată, șoc și groază. Prin fața noastră trece un grup de copilandrii în adidași, capete goale și hanorace. Zâmbesc nonșalant, trag din țigară, stau pe jos. Nu tu fulare, nu tu polare, nu tu tremurături. Ne uităm în dreapta, aceeași imagine. Ne uităm în stânga, aceeași imagine. Mda, ajunsesem printre ce păreau să fie 1000 de copilandrii pe la 17-19 ani, foarte dezbrăcați și foarte distrați. No, nu-i bai. Ne zice Alin Ușeriu că media de vârstă e 23 de ani, după care ne spune că peste 41 de ani sunt 77 de participanți. Pfiu, ca noroc cu cei peste 41 că au stricat statistica, altfel media de vârstă probabil era pe la 19 de ani. Noi eram încă cool la cei 30 de anișori, desi multele straturi de haine ne dadeau de gandit.

Suntem repartizați pe parcele și punem mâna pe lopeți, hârleți și puieți, care cum poate. Și ne apucăm de muncă! Și muncim! Nu ne jucăm. Vreo 2 ore nu am văzut pe nimeni trăgând mâțul de coadă. Nu conta cine făcea groapa, cine aducea puieții, cine planta și unde. Eram un enorm mușuroi de furnici plecat la muncă. Am terminat parcela noastră, am trecut fără să clipim la parcela următoarea ca să îi ajutăm și pe ceilalți. Am terminat și parcela următoare. Ne-am amintit că parcelele din față erau cele mai grele. Am luat lopețile și puieții rămași și am plecat încolo. Nu mai era nicio diferență între 17 ani, 30 de ani, 6 ani si 45 de ani.

Bilanțul a 3 ore de muncă voluntară: 11ha de câmp gol pline de copăcei, 1000 de copilandrii înghețați bocnă, 1500 de oameni verzi lihniți de foame, un bătrânel de 83-85 de ani privind la pădurea pe care el nu o să o mai prindă, o mână de copii de 4-6 ani bucuroși de joaca liberă în pământ, două gagici cool zâmbind fericite de ce au făcut într-o sâmbătă de martie.

Și vă las cu senzația asta de bucurie pură și cu cele mai faine vorbe pe care le-am auzit, repetate cu mândrie în ziua aceea: ”Sunt Alin, fratele lui Tibi Ușeriu!”

 

 

8 Comments

  1. Hehe, am facut si eu de-astea, acu 2 ani, tare bine ai descris simtamintele 🙂 Pt cine mai doreste si mai pofteste, sambata viitoare, in 2 apr este impadurire la Buscat, Baisoara,organizata de CERT. Catati pe feisbuc. Si-acolo se poate merge ca-n excursie scolareasca, cu autocarul 🙂

    Like

  2. Am ras cu gura pana la urechile verzi de ciuda ca n-am putut participa… si ca n-am si eu asa talent de povestitor!

    Like

Comments are closed.