Banal si totusi atat de puternic

In zilele senine de vara cand caldura topeste si tastatura din casa si vantul adie lin aducand caldura mai mare si nu visezi decat la plaje insorite, Facebook-ul e un loc la fel de plictisitor si anost: poze din concedii, citate cu glumite, copii in putele goale la plaja, nunti peste nunti si nimic interesant. Iti dai seama de timpul pe care il irosesti dar continui. Iti mai cauti ceva colegi de prin generala, te uiti la pozele lor si in general freci menta pana vine concediul tau ca sa ai si tu cu ce sa te poti lauda. Porcarie mare Facebook-ul asta, pierdere de vreme si durere de ochi.

Si vine o nenorocire ca cea de vineri si uite cum Facebook-ul e plin de opinii si pareri si unele te scarbesc si altele iti plac si mai dai un like si un share. Parca esti conectat la ce se intampla si iti mai deschizi mintea, dar tot nu e mare lucru. Trece si asta, nu?

Ce poate nu ai vazut e asta: In ultimele trei zile pe Facebook se stia mai bine ca in media cati oameni sunt internati si la ce spitale, ce nevoi de medicamente sunt si cine, cum poate ajuta. Fara campanii, fara publicitate, fara breaking news, fara goana dupa senzational. Numai prin status-uri, like-uri si share-uri.

De la o colega, il urmaream pe Florin Iaru, care il share-uieste pe Vlad Mixich. De la el aflu de un document care centralizeaza nevoile si e public pentru toata lumea care vrea sa ajute. De la Simona Tache aflu de o fundatie care strange bani si de la un share al altcuiva aflu de numarul unde poti dona bani pentru cei raniti. De la un alt share afli unde poti dona sange intr-o unitate mobila in Cluj si de la un necunoscut total aflu de mancarea care se duce zilnic la spitale doctorilor si apartinatorilor de catre restaurante si firme de specialitate. Iar de la un alt share citesc o vorba inteleapta spusa de un om care ma face sa vreau sa il ascult din nou si aflu despre o farmacie care si-a donat intreg stocul de medicamente utile in astfel de traume. Nu cred ca vreodata o sa ne vedem in fata sau o sa ne dam mana. Nici nu stiu daca i-as recunoaste pe strada, dar pentru cateva zile paginile lor de Facebook au avut mai multe stiri decat toate cotidianele de unde am incercat sa aflu ce se intampla.

Puterea masei de a schimba stiri, de a se informa si de a se mobiliza te lasa fara respiratie. E singurul lucru pe care indraznesc sa il comentez din ce se intampla zilele astea. E uluitor. E in sfarsit comunitatea la scara mare functionand ca un organism viu. Si sincer, nu stiu daca era posibil fara o platforma sociala.