Cand timpul sta in loc

Acum trei saptamani plecam in vacanta la munte pentru o saptamana urmand ca peste alte doua saptamani sa ne intoarcem pentru a ne intalni cu restul familiei si sa mai stam cateva zile iarasi.

Pe cand se apropia momentul plecarii parca nu gustasem inca tihna muntelui si atunci ideea de a nu ne mai intoarce acasa si a ramane cu baietii pana venea si restul familiei a incoltit, crescut si rodit in mintea mea. Asa ca dupa ce am intors pe toate partile nebunia am zis ca o viata avem si daca nu ma descurc cu copiii pe unul il pot arunca in Aries si il recupereaza familia la varsarea in Mures. Stiti serialul Dawson’s Creek? Evident o ameleala de serial dar mie mi-a lasat in adolescenta o tanjeala continua vara dupa lancezeala pe malul unei ape. Nu conteaza daca e lac, mare sau rau. Numai sa fie musai apa si caldura si sa simti cum nu conteaza ca zilele trec pe langa tine. Cumva am simtit asta si am zis ca rar mai intalnesti oportunitatea sa poti face ce vrei o vara intreaga si ca e pacat sa nu profit.

Prima zi am fost cu inima un pic stransa. Un adult cu spatele proaspat blocat de o intindere si doi copii unde unul e bebelus nu e chiar simplu. Mai mult de atat eram singuri in creierii muntilor cu un vecin dubios si un gard partial doborat de furtuna de zilele anterioare si care nu ne apara de nimic. In prima noapte am avut o senzatie ciudata de nesiguranta si am verificat usa de la intrare de nenumarate ori. Paranoia s-a instalat si deja ma gandeam ca nu am nici macar o masina cu care sa plec daca se intampla ceva cu vreun copil. Mi-am si imaginat vecinul nostru criminal in serie si ce ne-ar putea face si am mai verificat de cateva ori usa si geamurile.

A doua zi in mod straniu a aparut o stare de relaxare totala si mi-am zis daca e bal atunci sa fie bal si am decis ca pentru restul zilelor o sa facem tot ce ne trece prin cap si nu o sa ne mai pese de nimic.

Asa ca: am mancat munti de inghetata chiar daca ne durea gatul, am facut baraje pe rau si am folosit o carte intreaga doar ca sa facem barcute, am invatat sa facem 10 feluri de avioane pe care le-am lansat in lume, ne-am uitat la desene cat am avut chef, am jucat fotbal in casa si am facut baie afara in lighean, am stat cu tricouri murdare si ne-am sters pe pantaloni, ne-am aruncat hainele pe unde am apucat si am spalat vase numai cand a fost musai si am lenevit toata ziua ba la soare, ba la umbra, am furat zmeura de la vecini, am cautat pesti in balti facute de apa de ploaie si nu ne-a pasat de nimic si de nimeni. Seara, cand copii adormeau ieseam pe terasa cu un pahar de vin. Cand apusul inrosea cerul si greierii cantau in lunca aveam senzatia ca timpul sta in loc.

Din pacate leneveala s-a terminat ieri cu febra, frisoane si viroza si ne-am intors la realitate si la blocul nostru incins de caldura. Si chiar asa mi-am incarcat bateriile cu o voiosie mare si cand ma gandesc cate am ratat in timp numai din frica ca o sa fie greu sau ca nu o sa ma descurc imi vine sa ma cert. Ca noroc ca nu ma iau nici eu prea tare in serios si nu fac asta 🙂

Bateriile astea incarcate sau febra ne-au dus direct spre un magazin grozav de unde ne-am imbogatit familia cu Shmoo si Lupe, in ideea ca unde sunt doua maimutici merg si doi papagali.

IMG_20150809_210030

2 Comments

  1. Esti “nebuna” rau (ma scuzi), hai zic si eu sa ramai singura cu doi copii in munti dar sa iti iei papagali , asta e prea de tot :)). Va imbratisez, oameni frumosi. Tre sa vin sa imi dai niste cursuri de “nebunie” ca eu am ramas repetenta in ultima vreme :D, desi azi as putea primi o steluta ca mi-am lasat copilul sa se joace cat a vrut el intr-un parau de munte

    Like

Comments are closed.