Popa cel grabit

Sambata am crestinat pe Micutul si am participat la cel mai scurt botez din viata noastra. La final stateam nedumeriti si ne intrebam daca e chiar gata sau mai urmeaza ceva, dar cand ne-a chemat sa inregistram copilul si sa reglam conturile ne-am dat seama ca intr-adevar e gata. Asta dupa ce numele meu a fost Roxana, nu a impartasit pe ceilalti 3 copilasi de acolo caci se grabea, darrr sper multumirea noastra Micutul a fost Sergiu si nu altceva.

Cum dupa botez am venit acasa cu totii si am facut o petrecere nu m-a deranjat prea tare ce s-a intamplat. Insa a doua zi, cu mintea mai clara, a inceput sa ma racaie. Asa de tare ca mi-am zis sa va povestesc ce cred eu.

Sa o luam asa: sa fi preot este sau o meserie sau un har si o chemare.

Daca e chemare si har atunci iti dai seama de responsabilitatea ta uriasa fata de pruncii acestia adusi spre botezare si iti dedici timp si pasiune ca sa ii aduci cat mai frumos si mai canonic in bratele bisericii. O faci cu drag si dedicatie si atunci nu exista graba si fusereala, caci o faci in fata Parintelui tau.

Daca e o meserie care te-a atras atunci ai datoria de a-ti face meseria corect si profesionist. Clientii multumiti revin si te recomanda, afacerea iti creste si la sfarsitul zilei esti multumit ca ai facut o treaba buna.

Orice cale ar urma, si nu imi dau cu parerea fata de nici una dintre ele, trebuie sa isi faca munca cu responsabilitate si minim perfectionism si asta m-a deranjat cel mai tare. Cand ma gandesc cat le cantam noi la colegii abia iesiti din facultate ce inseamna sa fii responsabil pentru munca ta si sa iti faci treaba ca lumea, ma apuca pandaliile la standardele diferite pe care le avem pe aceeasi piata a muncii!

Aud prin parc ce bine castiga IT-istii si ce bine o duc si ca au apartamente si masini, dar nu aud deloc cat de mult si de profesionist lucreaza si toti cred ca pica para malaiata….

Of of, mai mai!