Chinurile imprietenirii

Va povesteam acum ceva timp despre timiditatea lui Horia si de faptul ca suntem niste antisociali, draguti de altfel, dar tot antisociali. Aici gasiti scrierea cu pricina, in limba lui Shakespeare, un pic pocita..dar asta e..

Povestea noastra de azi incepe acum 2 ani cand ne-am mutat la noul bloc si mergeam cu Horia in parcul din spatele blocului sa ne jucam in nisip. Acolo am intalnit un copilas la fel de tacut si lipit de mama lui ca si noi si o mamica tare pe gustul meu. Am povestit timid din cand in cand si cand ne-am dat seama ca nisipul era plin de excremente de pisica am renuntat la acest parculet si ne-am mutat in parcul de pe Somes. Nu am mai prea revenit in parculetul nostru. E mic, are doar 2 hinte si 2 tobogane, ocupate tot timpul de cei mai vechi ai locului si ne-am simtit tot timpul prea inghesuiti. Plus ca riscul de conversatie cu mamicile curioase ale locului era prea mare..asa ca aventurile solitare in nisipurile de la Somes erau mai tentante pentru amandoi.

Bucataria noastra e avanpostul perfect de observare a parculetului din spate atunci cand speli vase. Intr-o zi cu soare ii vad de mamica si copilul care ne plac in parculet singuri. Rapid ne mobilizam, lasam vase si jucarii si fugim sa ne dam si noi un pic pe hinta. Ne imbracam, iesim pe usa, coboram 2 etaje si Stupize stupize…pe cand am ajuns noi jos au plecat 😀 Si iarasi i-am pierdut!

Trec agale 1-2 ani si acum cateva seri intorcandu-ne din oras poposim un pic in parculetul nostru, unde baietelul placut se juca cu bunicul lui. Horia se urca pe tobogan, baietelul la fel si incep sa se joace impreuna. Rad, alearga si vedem ca nici baietelul nu vorbeste cu Horia si ca se curteaza cumva fara cuvinte si numai cu rasete. Minunattt! Ne bucuram, il incurajam pe Horia dar idila se termina brusc.

Tristete mare pe noi adultii. Plecam acasa si povestim ce fain ar fi sa aiba un prieten si cate pot face impreuna. Horia ne spune ca nu are nevoie de un prieten pentru ca mama si tata sunt prietenii lui si are deja 2 prieteni. Greu de luptat cu argumentul asta.. Dar tristetea tot pe noi e..

O sa ii mai curtam 1 an si dupa aia ne suparam si plecam in lume! Habar nu am cum se face curtarea asta de mamici si nici de copii. Am observat niste tehnici agresive in parc si pe mine m-au speriat mamicile imprietenitoare care iti povestesc viata lor inainte macar sa stie cum te cheama.

Poate  o sa ramanem numai cu fantezia unei idile. Mamica si baietelul care ne-ar fi fost prieteni buni daca le-am fi zis vreodata ceva. Sau dupa ani si ani Horia si baietelul se cunosc din intamplare, devin cei mai buni prieteni si ne fac cunostinta si noua mamicilor. Ne recunoastem, ne privim cu ochii in lacrimi ( caci amandoua vroiam sa ne cunoastem) si ne iubim pana la adanci batraneti 😀 😀