Feminista nu face sarmale

Feminista nu face sarmale. Nici ciorbă de perișoare. Și nici nu stă sâmbătă seara acasă la un film cu un el, ci merge în club cu fetele pentru că ea e într-un Open relationship și nu se leagă la cap cu nimeni.

Tu ai înnebunit să vrei să stai acasă doi ani să îți crești copilul? Dar tu îți dai seama cum va stagna cariera ta, ba mai rău, cum se va duce în jos, cum te deprofesionalizezi? Șocant că o tipă așa deșteaptă ca tine să se lase așa să decadă.

Nu văd nicio diferență între feminismul de tipul ăsta și cum ne vorbeau străbunicii că locul nostru e la cratiță. Ambele îți zic ce să faci, chiar dacă e împotriva a ce vrei tu. Parcă feminismul era cu egalitate în drepturi și libertate de a alege să faci fix ce vrei cu viața ta.

Dacă te face mega fericită să coci plăcintă cu mere sau să dai cu aspiratorul sau să joci fotbal sau să muți munții la lucru și o faci de plăcerea ta și nu de regula lumii, fă-o soro și nu mai asculta toate prostiile aruncate de niște triste ființe care cred că sunt încarnarea Xenei și orice plăcere casnică e o rătăcire împotriva libertății femeii.

Pace și iubire! Și sarmale!

Mic ajutor pentru viitorii tătici

Înainte să rămân însărcinată cu pruncul numărul unu am citit tot felul de articole și cărți despre ce înseamnă aventura asta. Nu zicea niciunde că să faci un copil e ca și cum ți-ai face un tatuaj pe față ( nu eu am zis-o ci o tipă mai sexi https://www.goodreads.com/quotes/32091-having-a-baby-is-like-getting-a-tattoo-on-your), dar tot am fost pregătită puțin pentru haosul emoțional ce va urma. Soțul meu în schimb a fost ca lovit de tren.

Așa că, drag viitor tătic ia loc și citește:

  • Erai iubit și apreciat și lumina ochilor? Erai, e bun timpul verbal. Ia-ți tai-tai temporar de la poziția de ființă adorată și pregătește-te de poziția de ființă abuzată.
  • Aveai idei bune și pragmatice de genul: Să o sunăm pe mama să o întrebăm ce să facem? Nuuuu. Astea se cheamă idei proaste. Idei care nu se dau, eventual se maschează sub mesaje subliminale de genul Oare mamele noastre cum făceau chestia asta? Trebuie să le fi fost greu. După aia mucles și aștepți ca ideea să înflorească.
  • Normalitatea nu mai e normalitate. Iraționalul și oboseala sunt noua normalitate. Nu e nimic anapoda ca după o săptămână de colici și urlete când în sfârșit piticania doarme, ea să alegă să își facă unghiile și apoi să se enerveze când acea chestie se trezește brusc și îi strică oja. Sau când e ruptă de oboseală și stoarsă de nervi să decidă că ar mânca o prăjitură diplomat făcută de mâna ei.
  • Farmacista din cartier o să devină probabil prietena ta cea mai bună, căci o să cumperi de la supozitoare, la tampoane, la cinci termomentre, la uleiuri esențiale, la picături pentru otită, la pompe pentru lapte, la plasturi pentru ragadă și la cremă pentru funduri opărite. Cred că ajungi să mergi mai des la farmacie decât după pâine.
  • Neștiutor și neînțelegător. Astea sunt noile tale etichete. Nu știi cum e să naști și nu știi nimic din ce simte copilul căci nu ai conexiunea aia specială cu el ca să îl poți înțelege.
  • Cacaul din pampers se studiază atent, nu se strâmbă nasul la el mai ales când mama vine să te consulte dacă e ok culoarea.
  • Draga mea, liniștește-te, poate că exagerezi e în top 3 cele mai mari prostii pe care le poți spune. Celelalte două sunt: Te rog eu nu mai plânge! și Stai liniștită, o să se descurce și cu o puță mică.

Poate cel mai bine ar fi să îți pui șorțul, să cureți bucătăria, să speli vasele, să duci gunoiul și să scoți copilul la plimbare. Și toate în tăcere. Maximă. Și fără să te plângi că ești obosit și că ai avut o zi grea. Totul va fi fucked up. Cel puțin 6 luni. Păcat să ai alte așteptări și filme fericite cu viața de familie. Alea sunt numai pe Facebook și Instagram, în pozele cu copii în coșuri făcute la fix 6 săptămâni.

O să fie nasol, dar sigur o să reziști. Ești bărbat și ești de fier. Hai șu, pleacă la ora de puericultură să afli cum se dilată colul și ce o să vezi în sala de naștere.

Curățenia de toamnă

Dragilor și dragelor, am făcut o curățenie de sfârșit de octombrie numai bună pentru a face lucurile mai clare.

Voi vă împărțiți în cei puțini și grozavi care citiți chestii de management și cei mulți și adorabili care citiți chestii de zi cu zi. Așa că v-am separat printr-un nou proiect.

De azi găsiți în casă nouă chestii de management. Salutați bebelușul și haidați la botez:  https://management1on1.wordpress.com/

Casa veche rămâne în picioare, nu vă faceți iluzii că scăpați așa ușor, doar o să mai stea un pic suspendată într-un moment de totală neinspirație.

Vă pup apăsat!

Stuck in a moment

Am avut o revelație. Nu am absolut nimic de scris ce să nu se fi scris deja. Zero, nada, nimic, rien de tout. Contribuție zero pentru cititori. Eventual zic altfel lucruri care se găsesc deja scrise mult mai bine de alții.

Măi, cred că de fapt nu mai simt nevoia să fac asta și parcă am început să trag de mine să scriu.

Cred că m-am blocat. Ce mă fac acum?

Aveți subiecte la cerere?

Micile lucruri stupide care ar putea strica o duminică

Că micuțul s-a trezit la 6 fără 5 și după aia a adormit la loc, dar eu nu.

Că m-am pus la televizor și pe la 8 când adormeam eu, ei se trezeau cu toții.

Că mi-am ars pâinea prăjită.

Că mi-am văzut cearcănele în oglindă.

Că mi-am rupt o unghie.

Că am intrat în bazin și la 30 de secunde după mi-am dat seama că mă scăpă rău la baie.

Că am fost la baie cu doi copii după mine.

Că am luat o minge direct în nas.

Că nu mi-am găsit casca bună și m-a strâns groaznic aia pe care o aveam.

Că am dormit desculță și m-am trezit dârdâind de frig.

Că pizza a întârziat 18 de minute.

Că nu mai aveam ketchup.

Că am scobit dovleci și au sărit sâmburi și pe lampă.

Că s-a terminat mărarul pentru purceluși.

Că mi-a băgat micuțul un deget în ochi.

Că am încălzit laptele și l-am turnat pe jos pe tot.

Că nu am avut la cine striga că e laptele pe jos.

Că am topit niște paie în mașina de spălat vase.

Că soțul face car sharing cu cine știe ce blondă sexi.

Că am mâncat o clătită și mă doare stomacul de la ea.

Că s-a terminat pasta de dinți.

Că tocmai am auzit cel de-al 187-lea MAMAAA, pe ziua de azi.

Că mâine e luni.

….

Well, fuck them all. Mai am vreo 2 ore din duminică și tocmai o fac perfectă cu un vin.

Vă pup apăsat!

Managementul fumului în ochi

Prima dată m-am gândit să spun postării Managementul minciunii. Mi s-a părut însă că suna prea dur și am înmuiat puțin titlul în Managementul fumului în ochi.

Am nenumărate exemple de fum în ochi aplicat unui client, de la locurile mele de muncă până la tanti vânzătoare de la magazin. Într-o situație mai dificilă, am observat că de multe ori alegem să o îndulcim un pic sau să dăm un răspuns parțial adevărat care face situația să pară un pic mai bună pentru a evita o confruntare mai dură.

Exemplul clasic este cel al lăsatului mașinii la service. Ți se spune e gata mâine. Suni mâine, îți zice că a apărut o problemă și e gata peste două zile. Suni peste două zile și îți zice că e gata peste încă trei. Am văzut cu ochii mei cazuri în care știau de la început că o să dureze cinci zile, dar s-au gândit că clientului nu i-ar plăcea asta, așa că mai bine i-au zis că e gata mai repede, urmând să îl tot ducă cu zăhărelul servind minciuni mai mici la fiecare apel.

Dar ce cost are metoda asta, mă întreb eu?

Costul la client – în timp nu o să mai aibă încredere în ce spui și începe să pună sub semnul întrebării mesaj, ducând în timp la pierderea încrederii și la crearea unei percepții generalizate că toți ca tine fac la fel.

Costul la propriul angajat – dacă îl înveți să distorsioneze, ascundă și în final să mintă, e de așteptat că va aplica metoda asta și cu tine, iar o bucățică din timpul lui se va duce pe întreținerea minciunii la client și chiar pe sincronizarea cu varianta următoare pe care ai prezentat-o sau o vei/va prezenta.

Costul la tine – orice fum în ochi își are un cost de protecție: trebuie să reții ce ai spus și cui, să te asiguri că toți colegii tăi știu ce fum ai servit fiecărui client și să mențină povestea, iar în final adaugi o complexitate fals creată contextului, nemaivorbind de a face față efectelor.

Deși aparent mai simplă, distorsonarea poate nu te costă pe moment discuții foarte dificile, dar te costă mult mai mult timp și energie investite în ceea ce aș numi costul de gestionare al fumului.

Câteodată am impresia că aproape în toate domeniile ducem acut lipsă de cunoștințe de management, dacă nu etic atunci măcar pragmatic .

Chillometrul

Chillometrul este un aparat simplu de măsurare a gradului de chillness de care dispune un părinte la un moment dat din zi. Folosit în mod regulat el poate ajuta părintele la autoevaluarea activității și ajustarea dozei de alcool de seara, dacă nivelul măsurătorii este sub 5. Mai jos, câteva exemple pentru ghidaj:

Nivelul 10: Copilul urlă disperat că părintele a returnat mingea posedată pe nedrept de copilul lui către copilul care o poseda pe drept. Părintele ia calm copilul în brațe, iar acesta îl privește scurt, se apleacă pe spate, își ia avânt și își proiectează cu toată puterea funtea în nasul părintelui. Părintele simte lacrimi în ochi și miros de sânge în nas, respiră prin metoda abdominală de 10 ori și îi spune copilului că poate fi supărat, dar nu are dreptul să îl lovească.

Nivelul 8: Copiii aleargă urlând prin casă și trag cu disperare de aceeași jucărie. Părintele se pune între ei, iar în timp ce își ia șuturi, pumni și coate din ambele părți, pune mâna pe jucărie, le-o smulge cu putere, ridică tonul binișor, dar le spune calm că mai au o jucărie fix la fel și mai bine merg să o caute împreună și să nu îi mai audă veci că se ceartă.

Nivelul 6: Părintele strigă la ei de 10 minute să vină la ușă să se încalțe, după ce în prealabil i-a placat prin casă și i-a îmbrăcat în tăvăleli și urlete. În minutul 11 se aude un răcnet înfiorător că el nu mai poate și că să se descurce singuri, se încalță și iese afară în nepăsarea cruntă a copiilor. Se întoarce, îi înșfacă pe amândoi și îi târăște până la ușă.

Nivelul 4: Părintele iubitor întreabă calm: Pâine cu brânză de întins sau cu șuncă? Copilul răspunde aparent participativ Cu brânză.  Părintele iubitor întinde perfect brânza pe pâine, o duce stăpânului de sclavi, iar stăpânul zice Dar eu voiam cu șuncă. Părintele respiră șocat de două ori și spune șuierând Ai zis că vrei cu brânză. Cu brânză ți-am făcut. Stau la  masă lângă tine până la 10 de o fi, dar o mănânci toată fără niciun comentariu. ACUM!

Nivelul 2: Copilul își aduce revista la masă, părintele îi spune să nu o pună pe masă că sigur răstoarnă supa pe ea, copilul dă pagina și odată cu ea răstoarnă toată supa pe masă și pe fratele lui. Fratele începe să urle că îl arde. Telefonul mamei se scaldă în supă. Un urlet înfiorător se ridică din plămânul obosit al unui părinte: De câte ori ți-am zis că nu ai ce căuta cu reviste la masă? Nu sta și te uita ca mutu, adu șervețele. Nimeni nu mă ascultă în casa asta! …etc…etc…

Nivelul 0: De nepovestit. E cu Morții mă-sii azi și mâine. Nu mai pot! Dacă nu îți convin părinții ăștia te poți lua să îți cauți ce părinți vrei tu, dar nu se poate să nu pricepi să nu sari în fața mașinilor! Părintele ține ferm copilul de umeri în încercarea de a-l face să priceapă, dar simte că e fără rost și pleacă furtunos, se bagă sub pătură și refuză să mai iasă de acolo până nu se calmează.

Yep, scot copiii ăștia din noi chestii de necrezut. Eu mai jos de 0 nu am ajuns, dar 0 e înfiorător ca sentiment post-furtună. Nu îmi dau seama cum e sub 0, acolo unde e bătaia și sper să nici nu ajung vreodată, dar e nevoie de munți enormi de răbdare ca să te oprești din a sări la luptă. Nu cred că aș putea spune încrezătoare că nu o să îmi  bat niciodată copiii. Efectiv, habar nu am cât de rău m-ar putea scoate din minți într-o zi în care energia și puterea mea vor fi inexistente și mintea mea nu va putea controla ceața enervării. Da…știu.. nu vă place ce citiți…dar măcar  nu vă mint.

Dar până atunci, ghici cine a fost azi la Chillness 10 și nu are nicio vânătaie la nas? Ghici? Ghici?