Zâna Mucilica și aventurile ei la volan

Azi, la volan, pe când ascultam deja obișnuitul refren Ba da, Ba nu cu care începe orice ceartă în mașină, m-a lovit revelația: nu există niciunde un manual sau măcar un scurt îndrumar al scobitului în nas la volan, iar toată lumea e lăsată să învețe pe propia piele categoriile și capcanele mucilor. Nu mi se pare în regulă să ascundem o asemenea informație și m-am decis să las aici scris copiilor mei adevărul.

Toți oamenii pământului se scobesc în nas, iar 76% dintre ei și-au și mâncat mucii când erau copii. 63% din scobitorii în nas o fac la volan când sunt singuri în mașină, 27% nu au nicio inhibiție față de partener, iar 10% chiar se folosesc de ajutorul partenerului când din greșeală extrag un muc pacoste, așa cum o să vedeți mai jos..

Mucii care sunt minați la volan se împart în trei categorii:

  1. Mucul mic și cooperant e un muc micuț, de duritate medie spre mare care stă poziționat pe marginea nării. El se dezlipește ușor, creând satisfacție medie și poate fi aruncat rapid pe jos. Este perfect pentru o coadă scurtă la un giratoriu sau pentru un semafor care era deja roșu când ai ajuns la el. Ar merge și pentru o trecere de pietoni, dar e puțin riscant.

  2. Mucul de duritate ridicată, înfundat bine în nas necesită un timp mai mare de muncă. Este nevoie de mai multe rotiri ferme de deget până reușiți să îl prindeți și să îl trageți afară. E indicat pentru o coadă lungă, de gen coloană la mersul spre casă. Câteodată până și stăpânul lui rămâne mirat de lungimea zăcământului, de robustețea combinată cu finețe și de adevărata operă de artă a propriului nas, așa că se joacă un pic cu el mângâindu-l și apoi modelându-l într-o bilă frumoasă înainte să îl arunce spre groapa pierzaniei mucilor numită de profani Covorașul față stânga, unde Zâna Mucilica lasă o învelitoare de Sugus pentru fiecare muc rătăcit.

  3. Mucul păcătos e mucul care începe tare, dar pe cât tragi de el devine tot mai lung și mai apos. Acest muc e diavolul mucilor scobiți dacă nu aveți un șervețel sau foarte mult timp de frământat până să se ia complet de pe degete și să se poate dezlipi fără a murdări volanul. Din cauza acestor muci diavol e recomandat să ai tot timpul în ușa din stânga un șervețel. În medie un șervețel bun poate suporta pe o față 3 muci diavoli înainte de a trebui înlocuit.

Sper să vă fie util acest mic compendiu și nu uitați să verificați tot timpul scurt stânga și drepta înainte de a vă lansa în activități recreative. Pentru cei care țin la imaginea lor, verificați și sus camerele de monitorizat trafic și încercați tot timpul să nu fiți primii la semafor.

Să aveți drumuri productive!

Murakami, excelul și universul

Lucram concentrată pe un excel și ridicam o formulă la nivelul de o operă de artă corporatistă când aud un plânset în hohote. Mă opresc și ciuluesc urechile. Părea că vine dinspre geam. Mă ridic, mă uit, nu se vedea nimeni în părculeț.

Mă întorc la excelul meu când hohotul de plâns se aude iarași puternic. Mă rotesc cu scaunul ca să întind urechea bună spre geam. Ochii îmi pică peste bibliotecă și peste un raft cu Murakami. Mă ridic, mă uit mai atentă în parc, dar tot nimic. Murakami, nu te juca cu mine prostii din ale tale, că știu că nu e nimic real din ce scrii tu, nici chiar Comandorul.

Mă întorc la scris, dar hototul răbufnește iarăși. Oare excelul plânge? Plec spre bucătărie să iau niște apă, convinsă că nu o să mai pot lucra nimic. În bucătărie plânsul se auzea mai puternic. Mă ridic pe vârfuri să ajung cu vederea banca de sub liliac, cea mai ferită de turnul meu de observație.

Un băiat și o fată, îmbrățișați. El se cutremura plângând, ea, cu fața roșie și umflată, îl strângea în brațe. Am lăsat ușor perdeaua ca să nu mă vadă și am rămas pironită cu ochii la ei. Un mic univers se dărâma sub ochii mei. O lume întreaga era înghițită de neant, acolo în fața mea. O gaură neagră uriașă, numită Despărțire, tocmai atrăgea prin puterea ei gravitațională gigantică fir cu fir lumea de săruturi, lumea de mângâieri, lumea de cadouri, lumea de plimbat de mână, lumea de certuri, lumea de sms-uri, lumea de promisiuni prostești, lumea de plușuri și toate lumile care formau galaxia lor. Puf au intrat toate prin nesătula gaură neagră și puf s-au trezit într-un univers nou la milioane de ani distanță transformate în lumea de suferință, lumea de plâns, lumea de supărare, lumea de ură și apoi lumea de alternative.

Și voi ați putea lucra la un excel când universul se reconfigurează în fața voastră? Aveam în față pe fucking Stâlpii Creației, cum să termin excelul ăsta la timp?

Aventură de vară

După ce v-am înnebunit cu poze, acum vine povestea aventurii de vară. Am fost la mare cu autorulota și am supraviețuit ca să povestim tot.

Context: Fiul cel mare e terorizat de drumuri lungi cu mașina pentru că de obicei îi este rău. Eu sunt terorizată de drumuri lungi cu mașina pentru că fiul cel mic nu are încă destulă răbdare pentru un drum mai lung de 4 ore. Anul acesta ne planificasem să mergem într-o aventură montană cu cortul cu fiul cel mare, dar problemele mele de șold ne-au împiedicat complet și pe ultima sută de metri. Chef de aventură tot aveam, așa că, fără nicio documentare, vorbit cu prieteni sau googălit și probabil puternic influențați de reclamele continue pe care le vedeam pe social media la închirieri de rulote am decis să facem ceva aproape totuși de cort și aventură…deci autorulotă.

Concluzii:

Mersul cu autorulota e semi-groaznic semi-perfect. Este groaznic din cauză că ai senzația că ești într-un tren care scârțâie din toate încheieturile ca un avion care trece prin turbulențe. Știți cum scârțâie fiecare plastic și îmbinare în avion? Așa scârțâia rulota noatră la fiecare centimetru de drum. Autorulota e o casă pe roți ad-litteram, iar casa pe roți nu merge cu viteză prea mare, nu depășește ușor, se zguduie la fiecare groapă, nu ia curbele sexi și dacă nu securizezi orice mașinuță, la o frână te poți trezi cu capul spart. Partea perfectă este că ești 100% independent de orice: cafea, pauză de pișu, spălat pe mâini, mama mi-e foame, parcare curată, hotel de înnoptat (la dus ne-am decis la un moment dat că e vremea de odihnă, am văzut o pădurice mai retrasă de drum, am oprit, ne-am culcat, dimineața când am deschis ușa soarele răsărea de după un deal, iar în apropierea noastră erau doi pui de vulpe care se jucau.).

Staționatul cu rulota în camping în Italia, unde germanii, austriecii și italienii au ridicat camparea la nivel de artă, este mega fain. Campingul nostru a fost ca un mic sătuc unde toată lumea își respecta vecinul, dar îl durea în cot dacă vecinul pleacă în prosop pe bicicletă până la baie. Băile, de o curățenie incredibilă, aveau de la zonă specială pentru copii la zonă de spălat vasele la zonă de spălat hainele. Vă las aici un link, jur că e fix ca în poze.

Legat de camping dus la extrem, oamenii se mută o lună, două, trei în camping. Tu, practic, închiriezi o parcelă pe care faci ce vrei tu. Ce vrei tu poate fi: să îți aduci de acasă lemne cu care să îți construieși un podium pe care să îți pui un fel de umbrelo-copertină unde să stai în sufrageria ta de vară la masă. Accesul la pod să îl faci cu niște alei de lemn, iar la final să scoți din portbagaj ghivece cu flori ca să ai o priveliște frumoasă. Ce vrei tu poate fi și să îți adaugi la rulotă alte trei corturi cu destinații diferite: un cort pentru bucătărie, un cort pentru televizor și relaxare și un cort pentru masă și musafiri. Vecinii noști de vis-a-vis au petrecut o după-amiază și o dimineață întreagă ca să strîngă casa de vară la finalul sejurului.

La plajă, nici nu vă închipuiți cum se merge: marele boss, tatăl, încarcă un cărucior, gen roabă, cu șezlonguri, umbrele, jucării, prosoape, patru schimburi de costume de baie, barcă, surfboard, unicorn gigantic gonflabil, bere rece și merge pe plajă pe la 8, alege locul perfect, descarcă roaba, instalează facilitățile, după care pleacă și revine cu familia peste vreo trei ore. Și nu, când pleacă nu lasă după ei nimic, nici măcar o gaură făcută de ăla mic când s-a jucat cu puța în nisip.

Bun, nouă ne-a plăcut foarte tare satul de vară și toată atmosfera de libertate și distracție, am mai merge cu sigurață. Pruncii au fost foarte încântați, iar noi am rămas uimiți cât de mult spațiu de dormit este într-o rulotă și de cât de puțin spațiu ai nevoie ca să trăiești bine pe perioade scurte. În schimb, am urât țânțarii care veneau la noi ca la un bufet suedez într-o stațiune all inclusive. Nici măcar nu se luptau, erau așa de ghiftuiți de nu mai aveau nici reacții de apărare. Am revenit acasă ciuruiți…

Ce am învățat:

  • nu aș mai merge pe distanțe lungi cu autorulota, ci cu rulota care se atașează la mașina noastră pentru că ar fi mai rapid, dacă vrem să ne deplasăm în afara campingului am pleca ușor cu mașina și nu cu casa, fiul cel mare s-a simțit tot rău, doar un pic mai puțin.
  • nu aș mai închiria o autorulotă în vârf de sezon, fără să știu exact ce model e și fără să o studiez foarte bine înainte.
  • aș povesti cu cineva despre ce furtunuri/cabluri am nevoie ca să mă pot lega la toate alimentările din camping.
  • aș cumpăra un aparat cu lumină pentru prăjit țânțari.
  • aș deschide fiecare dulap cu așteptarea că ceva va pica garantat din el, fie pe mâinile unui copil, fie într-o cană de cafea.

Dacă aveți chef de aventuri de gen, dați un semn și vă mai spun tot ce am învățat. Ciao a tutti!

Poveștile care nu se mai lăsau spuse

Era o capcană în a vizita tot mai des librăria și în a citi tot mai mult și eu am picat în ea. Poveștile mele deveneau tot mai mici și mai nesemnificative față de cărțile alea. Poveștile mele, de care eu eram așa de încântată, deveneau pe zi ce trece tot mai mici și într-o zi nu s-au mai lăsat spuse. Oricât stăteam în fața tastaturii, niciun cuvânt nu se mai lăsa scris. Eram un om fără povești. Puteam vorbi ore în șir despre poveștile altora pe care eu nu le-aș fi putut scrie niciodată. Atunci mi s-a părut fără sens să le mai spun. Pentru prima dată după aproape 4 ani nu mai avea sens.

Poveștile mele nu se mai lăsau spuse. Ele voiau să fie palpitante ca ale unui Zafon sau profunde ca ale unei Aminatta sau misterioase ca ale unui Murakami. Precum deveneau mai mici, mă trăgeau cu ele și eu mă făceam tot mai mică și degetele mele erau tot mai mici și mai slabe și nu mai puteau să apase tastele.

Poveștile mele nu mă mai lasă să spun povești. Nu le pasă nici de distracția voastră, nici de regăsirea voastră și nici nu le doare în cur de nevoia mea de a le spune. Au reușit să mă reducă la tăcere.

No..dacă ați întrebat, eu v-am povestit. V-aș zice mai multe, dar nu mă lasă încă, mai stați un pic la pândă, poate poate îmi dau drumul.

Drage și dragi,

Da, nu o să mai găsiți momentan nimic aici pentru că am apăsat un buton care a șters tot. Nu din neștiință, ci intenționat.

Sunt 3 De ce-uri mari și late, dar unul atârnă mai greu ca restul și poate a fost un gest impulsiv, dar la final m-am simțit binișor.

Vă pup! Vă mulțumesc pentru ultimii ani! Și sigur revin, că nu pot să tac prea mult.